Actorul s-a stins din viaţă duminică la Spitalul Elias, la vârsta de 79 de ani, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale.

Reprezentanţii Spitalului Elias din Capitală au confirmat pentru Mediafax că actorul Marin Moraru a decedat duminică după-amiază. "Pacientul a decedat astăzi la ora 17.30, în urma unei suferinţe grele şi necruţătoare", a declarat Daniela Safta, director medical al Spitalului Elias.

Actorul a fost internat în spital în data de 10 august. În urma sa rămân zeci de roluri pe scenele de teatru, de la TNB la Bulandra, Nottara sau Odeon, şi în filme regizate de Sergiu Nicolaescu sau Dan Piţa.

Marin Moraru s-a născut pe 31 ianuarie 1937, în Bucureşti, într-o familie modestă.

A dat examen la Politehnică, dar a fugit la cursuri la Institutul de Teatru. N-a reuşit "din prima", dar a fost admis ca "audient" şi a absolvit Institutul în 1961, la clasa Dinei Cocea. Rolul său de diplomă a fost Agamiţă Dandanache din « O scrisoare pierdută » de I. L. Caragiale. Actorul nu a regretat alegerea. "Aş fi fost un inginer constructor handicapat... la sufletul meu", mărturisea actorul într-un interviu din 2010 acordat pentru Gândul.

După absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I. L. Caragiale” în 1961, sub îndrumarea lui Dinu Cocea, Marin Moraru a jucat pe scena Teatrului Tineretului timp de trei ani, apoi la Teatrul de Comedie şi la Bulandra.

Cariera în film şi-a început-o în 1966, cu ”Haiducii”, alături de Ion Besoiu, Toma Caragiu, Amza Pellea şi Colea Răutu. Actorul a devenit foarte popular în România anilor '70 şi '80, când a avut roluri importante în filme regizate de Manole Marcus (”Actorul şi sălbaticii”), Dan Piţa (”Concurs”, ”Faleze de nisip”, ”Filip cel bun”), Mircea Drăgan (”Chiriţa în Iaşi”) sau Horea Popescu (”Cuibul de viespi”).

Din 1971, Marin Moraru a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, având în paralel roluri în peste 20 de filme.

Timp de şase ani, a predat actoria la IATC, carieră pe care a abandonat-o în 1980 pentru a se dedica în totalitate celei de la TNB - unde din 2002 era societar de onoare - şi de pe marele ecran.

În 2002, Marin Moraru a apărut, alături de Mathieu Kassovitz, Marcel Iureş şi Horaţiu Mălăele în producţia lui Costa Gavras, ”Amen”, care a intrat în competiţia pentru Ursul de Aur la Berlin şi a câştigat premiul César pentru scenariu. În 2009, actorul a fost recompensat cu Premiul Gopo pentru întreaga carieră, primind astfel recunoaşterea industriei cinematografice din România.

Marin Moraru a primit mai multe distincţii pentru întreaga activitate şi a jucat în zeci de piese de teatru şi filme celebre. Actorul nu mai juca de un an de zile pe scena de teatru.

În iunie 2012, actorul a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti. Acesta a primit şi premiul de excelenţă la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) din 2015.

Actorul a jucat în 24 de lungmetraje. Printre filmele memorabile în care a jucat Marin Moraru se numără „Ringul", regia Sergiu Nicolaescu, 1983, „Concurs", regia Dan Piţa, 1982, „Faleze de nisip", regia Dan Piţa, 1982, „Iarna bărbaţilor", regia Mircea Moldovan, 1977, „Tufă de Veneţia", regia Petre Bokor, 1977, „Operaţiunea Monstrul", regia Manole Marcus, 1976, în care a jucat alături de Toma Caragiu, „Toamna bobocilor", regia Mircea Moldovan, 1975, „Actorul şi sălbaticii", regia Manole Marcus, 1974, „Filip cel Bun", regia Dan Piţa, 1974, „Un comisar acuză", regia Sergiu Nicolaescu, 1974 sau „Haiducii", regia Dinu Cocea, 1965.

Comedia lui Victor Ion Popa „Take, Ianke şi Cadâr” montată la TNB a fost unul dintre spectacolele în care triada Marin Moraru, Gheorghe Dinică şi Radu Beligan a realizat roluri memorabile, de mare clasă. Cei trei monştri sacri ai teatrului românesc – Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică – au jucat spectacolul în mai multe stagiuni succesive, cu sălile pline, notează Mediafax.

Printre cele mai cunoscute roluri ale lui Moraru la TNB se numără: Doctorul - „Egoistul" de Jean Anouilh, regia Radu Beligan, (din 2006), Ştefănescu - „Ultima oră" de Mihail Sebastian, regia Anca Ovanez Doroşenco, 2003, Popa Prună - „Crimă pentru pământ" după Dinu Săraru, regia Grigore Gonţa, 2002, Take - „Take, Ianke şi Cadîr" de Victor Ioan Popa, regia Grigore Gonţa, 2001, Kostiliov - „Azilul de noapte" de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998, Estragon - „Aşteptându-l pe Godot" de Samuel Beckett, regia Grigore Gonţa, 1980, Tache Farfuridi - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Radu Beligan, 1979, Max - „Generoasa Fundaţie" de Antonio Buero Vallejo, regia Horea Popescu, 1978, Ianache Duduleanu - „Gaiţele" de Alexandru Kiriţescu, regia Horea Popescu, 1977, Cezar Rapf - „Romulus cel Mare" de Friedrich Dürrenmatt, regia Sanda Manu, 1977.

Un alt rol notabil al lui Moraru a fost cel al lui Diderot - „Nepotul lui Rameau" de Denis Diderot, regia David Esrig, spectacol montat la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra din Bucureşti.

La Teatrul Odeon jucat între 1998 - 1999, un rol de menţionat în care a jucat actorul fiind cel a lui Titircă din comedia „O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, regia Mihai Măniuţiu.

Actorul a fost căsătorit timp de 52 de ani cu Lucia Popescu-Moraru, redactor muzical la postul public de radio. „Fericirea nu există pentru că atunci când spui sunt fericit, ai fost deja. Nu poţi să pui mâna pe ea. Dacă ajungi să spui sunt fericit înseamnă că această constatare e trecută prin conştiinţa ta şi e lăsată în urmă, fericirea care a fost, deci nu există. Totul trece. Dumnezeu ne-a lăsat cu această pierdere, adică uităm. (...) Dacă îţi propui să fii fericit, o bucăţică de fericire ajunge. (...) Fericirea mea e munca”, mărturisea actorul într-un interviu pentru emisiunea „Profesioniştii”.

Un om discret, o persoană retrasă şi modestă, care îşi măsura cuvintele şi acorda rar interviuri, oferind răspunsuri laconice, Marin Moraru afirma într-un interviu acordat pentru Gândul: „România nu mai e ce-a fost. Şi-a pierdut din sensibilitate. Cunoştinţele noastre erau îngrădite datorită relaţiei politice în care trăiam. Şi atunci viaţa noastră se desfăşura în interiorul gardului. Odată deschisă poarta şi dărâmat gardul am năvălit într-o lume liberă şi n-am ştiut ce să facem cu libertatea noastră. Au apărut vulgarităţi - crezând că asta este normalul, au apărut alpinişti politici, au apărut hoţi, finanţişti de groază.”