Un fotograf din Cehia a devenit atras de expresivitatea chipurilor oamenilor fără adăpost. Măcinate de duritatea vieţii pe stradă, aceste portrete spun nişte poveşti dure.

Apăsaţi de povara anilor trăiţi, gârboviţi de sărăcie şi de greutăţi, măcinaţi de boli, de frig şi de atâta răbdat, oameni fără putere, fără nădejde, fără visuri, simpli vieţuitori fără aspiraţii mai mari de o masă caldă şi un somn fără griji, la căldură, oamenii străzii de pretutindeni îşi duc existenţa printre noi. Perdanţi la loteria vieţii din simplu ghinion sau din diverse patimi şi prostii, mai au un singur dar de preţ şi se înfruptă din el zi de zi, atât cât le e dat: viaţa. Cât trăiesc, încearcă şi ei să se descurce cum pot. Se cuibăresc pe unde pot, mănânc ce găsesc sau ce primesc, îşi târăsc după ei neajunsurile, păcatele şi regretele, câte au.

Chipurile lor neîngrijite, bătute de frig, de vânt şi de soare, brăzdate de riduri ca pământul crăpat de secetă, sunt oglinda poveştilor din sufletul lor. Fotograful ceh Ales Dusa le surprinde de mai mulţi ani în impresionante imagini alb-negru - portrete dureroase ale unor oameni care nu mai au ce pierde. În afară de ce e mai de preţ, viaţa.