Adriana Istrate, record mondial: 7 maratoane şi 7 ultramaratoane pe toate continentele, în 10 luni
Alergătoarea a reuşit performanţa de a termina şapte maratoane şi şapte ultramaratoane pe toate cele şapte continente în mai puţin de zece luni, stabilind astfel un record mondial şi depăşind performanţa pakistanezului Ziyad Tariq Rahim.
Ultima cursă pe care a termint-o Istrate a fost Ultramaratonul montan din Vietnam, de 70 de kilometri, distanţă pe care a parcurs-o în 18 ore, relatează MEdiafax."Am reuşit! Maraton + Ultramaraton pe toate cele 7 continente, în zece luni, faţă de 777 zile ale proiectului iniţial! Cursa cu numărul 14 şi ultima din proiectul 777 este acum finalizată! Vietnam Mountain Marathon, 70 km din care am alergat vreo 10 km, doar, am început la 04.00 şi am terminat la 22.00, 18 ore de chin din care 14 ore cu picioarele în nămoale. Traseul ne-a dus prin junglă, râuri, orezării, sate uitate de lume şi păduri de bambus, am încercat cu greu să rămân în picioare pe terenul alunecos (dar mi-au ieşit câteva numere interesante de gimnastică), să mă feresc de lipitori, să nu-mi rup picioarele printre stânci şi să mă încadrez în cele 4 termene limită intermediare. Cea mai grea cursă din Vietnam, îşi spune şi aşa să-i rămâie numele!"
Cursele la care a participat Adriana Istrate în cele 10 luni:
Antarctica: Antarctic Ice Marathon 100 km, King George Island Penguin Marathon
America de Sud: Chile Punta Arenas Southern Marathon, Chile Punta Arenas Ultra 50 km
Africa: Sahara Desert Marathon, Cape Town Two Oceans Ultra 56 km
Europa: Eco Trail de Paris 50 km, Maraton International Chisinau
Australia: Christchurch Marathon, Australia Ultra 50 km
America de Nord: SUA Pollock Pines Run The Sly 50 km, SUA Los Angeles Rocking Summer Marathon
Asia: Singapore Marathon, Vietnam Mountain Marathon 70 km
În vârstă de 33 de ani, Adriana Istrate a început să alerge în 2013, fiind inspirată de un alt român care a doborât acelaşi record în 2012, Andrei Roşu, notează Mediafax.