Incidentul a fost filmat cu telefonul mobil de un alt turist aflat pe plajă, în imagini apărând tânărul de 19 ani care se ceartă cu o femeie şi cu un bărbat, întrucât cei doi îşi aşezaseră prosopul în faţa şezlongului pe care acesta stătea.

La un moment dat, femeia este scuipată de tânăr, după care aceasta, la rândul ei, îl scuipă pe agresor, care apoi o loveşte cu palma peste faţă şi pleacă. Ulterior, bărbatul şi femeia sunt îndepărtaţi din faţa şezlongurilor de către angajaţii operatorului sectorului respectiv de plajă.


Imaginile respective au ajuns, prin intermediul presei, în atenţia poliţiştilor constănţeni, care s-au autosesizat şi au reuşit, marţi, să-i identifice atât pe agresor cât şi pe femeia agresată. Aceasta are 56 de ani şi este din Slobozia, în timp ce tânărul agresor este din Bucureşti. Presa a scris că Daniel e fiul unui interlop din capitală, pe nume Nikos Chatzakis, care a fost anchetat de agenții de la Crimă Organizată pentru șantaj și amenințări la adresa unui patron cipriot.


Bărbatul care a agresat-o pe femeie este bodyguard la un club de manele din București. El a fost amendat cu 200 de lei, fiind deschis şi un dosar de cercetare penală in rem.

Poliţiştii constănţeni au precizat că femeia şi-a rezervat dreptul de a depune plângere întermen de 90 de zile.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro