Bombă: Iată ce sumă colosală încasează Prințul Harry pentru memoriile sale!
Actualitate / 27.10.2022

A fost dezvăluit numele explozivei cărți de memorii a Prințului Harry, pentru care acesta va încasa suma colosală de 17 milioane de lire sterline.

Memoriile-bombă ale Prințului Harry se vor numi Spare (De Rezervă), a dezvăluit, joi, 27 octombrie, editorul său.
În cartea cu pricina, ce va fi lansată pe data de 10 ianuarie 2023, Harry va spune,„în sfârșit”, povestea ducelui de Sussex.

De asemenea, cartea va readuce aminte cititorilor imaginea celor doi prinți „mergând în spatele sicriului mamei lor”, Prințesa Diana.

Titlul cărții se referă, probabil, la „moștenitorul principal și la cel de rezervă”, o expresie folosită pentru a-i descrie pe Harry și fratele său și viitorul rege, William,  și poziția lor în ierarhia succesiunii la tronul Marii Britanii.

 
A primit, deja, jumătate din bani, dar a și donat din ei



Harry - care a primit deja 35 de milioane de lire sterline pentru cartea sa, adică jumătate din suma totală - va citi el însuși versiunea cărții în format audio.

Harry a donat, până acum, aproximativ 1,2 milioane de lire sterline din veniturile cărții organizației sale de caritate Sentebale, care sprijină copiii și tinerii afectați de HIV și SIDA, din Lesotho și Botswana.
 
El a donat, de asemenea, 300.000 de lire sterline organizației non-profit pentru copii WellChild, care îi ajută pe copiii cu nevoi complexe de sănătate să fie îngrijiți acasă.
 


Cartea, lansată la împlinirea a trei ani de la ieșirea din familia regală

 

Cartea va fi lansată la două zile după împlinirea a trei ani de la ieșirea oficială a lui Harry și Meghan din familia regală, pe 8 ianuarie 2020.
De asemenea, data publicării cărții, 10 ianuarie, este la doar o zi după ziua de naștere a Prințesei Kate.


Spare reînvie imaginea lui Harry și William în  spatele coșciugului mamei lor, Prințesa Diana

 
 
Editorul Penguin Random House spune: „Cu onestitatea sa crudă și neclintită, Spare este o publicație de reper, plină de perspicacitate, revelație, auto-examinare și înțelepciune câștigată cu greu despre puterea eternă a iubirii asupra durerii. Spare îi readuce pe cititori înapoi în timp,  la una dintre cele mai înfiorătoare imagini ale secolului al XX-lea: doi băieți tineri, doi prinți, mergând în spatele sicriului mamei lor, în timp ce lumea privea cu tristețe și groază. În timp ce Diana, Prințesa de Wales, a fost înmormântată, miliarde de oameni s-au întrebat ce trebuie să gândească și să simtă prinții și cum se vor desfășura viețile lor din acel moment înainte
.”
 
Memoriile vor fi disponibile în limba engleză în Marea Britanie, Irlanda, Australia, Noua Zeelandă, India, Africa de Sud și Canada.
Cartea va fi, de asemenea, publicată în traducere în 15 limbi, inclusiv spaniolă, italiană, germană și chineză.

Vestea că Spare va vedea, în sfârșit, lumina tiparului, vine după ce Ducele de Sussex a amânat publicarea volumului-bombă după moartea Reginei.
Inițial, s-a crezut că publicarea cărții ar putea fi suspendată până după încoronarea regelui Charles, în mai.
Însă, surpriză: miercuri seară, doi directori din industrie au declarat. pentru The New York Times, că Spare va fi publicată pe 10 ianuarie.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro