Cei şapte tineri care au violat o fată de 18 ani rămân în arest preventiv

Actualitate / 21.08.2015

Cei şapte vasluieni condamnaţi pentru violarea unei fete de 18 ani rămân în arest preventiv, a decis definitiv, vineri, Tribunalul Vaslui, care a respins contestaţia tinerilor la decizia Judecătoriei, informează Mediafax.

Magistraţii Tribunalului Vaslui au considerat "inadmisibilă şi nefondată" contestaţia formulată de cei şapte tineri împotriva deciziei Judecătoriei, care luni a emis mandate de arestare preventivă pe numele lor.

Astfel, cei şapte rămân încarceraţi la Penitenciarul Vaslui.

Decizia instanţei este definitivă, relatează agenţia menţionată.

Curtea de Apel Iaşi va judeca, în 2 septembrie, solicitarea avocaţilor celor şapte tineri de strămutare a dosarului, cererea fiind depusă înainte de decizia de luni a Judecătoriei Vaslui.


Cei şapte tineri acuzaţi că au violat o fată de 18 ani au fost condamnaţi, luni, de Judecătoria Vaslui, la pedepse cuprinse între cinci ani şi opt luni şi opt ani şi patru luni de închisoare, precum şi la plata unor daune morale de 50.000 de lei către tânără, decizia instanţei nefiind însă definitivă.

Astfel, cea mai mare pedeapsă a primit-o Ovidiu Silviu Burada, cel care a racolat-o pe fata de 18 ani din staţia de autobuz din municipiul Vaslui. El a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi patru ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că va executa pedeapsa cea mai grea, de şapte ani, cu un spor de un an şi patru luni, rezultând opt ani şi patru luni de închisoare.


Paul Andrei Burlacu, Silviu Avădanei şi Petrică Ionuţ Bolboceanu au fost condamnaţi la şase ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi trei ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că se aplică pedeapsa cea mai grea, de şase ani, cu un spor de un an, astfel că vor avea de executat şapte ani de închisoare.

Ionuţ Boicu, Alin Rotaru şi Ioan Surleac, care au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, au primit cele mai mici pedepse, adică 5 ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi doi ani pentru lipsire de libertate, rezultând o pedeapsă de cinci ani şi opt luni de închisoare.


Cei şapte tineri nu au fost prezenţi în sala de judecată, însă instanţa a decis înlocuirea controlului judiciar în cazul lor cu măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Marţi, tinerii au fost transferaţi din arestul Poliţiei la Penitenciarul Vaslui.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro