Cristian Popescu Piedone a fost reţinut de procurorii DNA

Actualitate / 07.11.2015

Fostul primar al sectorului 4 a fost reţinut, vineri seară, de procurorii DNA, fiind acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu autorizarea clubului Colectiv.

Piedone a fost scos încătuşat din sediul DNA, unde a fost audiat vineri timp de mai multe ore.

La întrebările jurnaliştilor, fostul edil a răspuns: "Am încredere în justiţie".

Piedone va fi prezentat sâmbătă instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone este urmărit penal de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şi fals intelectual, potrivit unui comunicat al DNA.


Potrivit procurorilor, în calitate de funcţionar public - primar al sectorului 4 Bucureşti, suspectul Popescu Cristian Victor Piedone şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, constând în încălcarea dispoziţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prevăzute în Legea nr. 307/12.07.2006, H.G.R. 1739/06.12.2006 şi Ordinul M.A.I. nr. 3/2011, prin aceea că a emis acordul de funcţionare nr. 3909/14.01.2015 şi autorizaţia de funcţionare cu nr. 369/14.01.2015 necesare desfăşurării activităţii de către S.C. Colectiv Club S.R.L., la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4 Bucureşti.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro