26
Cum s-a văzut eclipsa în România şi în lume: 27 de imagini spectaculoase
Fenomenul astronomic, în timpul căruia Luna a acoperit peste jumătate din discul Soarelui, a putut fi observat vineri şi din România.
Eclipsa a fost vizibilă din toată ţara, momentul său de maximă intensitate fiind înregistrat la ora 11.56, relatează agenţia Mediafax.Eclipsa parţială de Soare de astăzi a avut loc în ziua echinocţiului de primăvară - 20 martie ora 22.45 GMT (21 martie, 00.45 ora României).
Din Europa, eclipsa de Soare de vineri s-a văzut parţial, însă în România eclipsa a avut o acoperire de peste 50% din discul soarelui.
În Capitală cerul a fost înnorat, astfel că fenomenul nu a fost vizibil în întregime.
În partea de nord a Oceanului Atlantic, înspre Polul Nord, eclipsa de Soare a fost totală.
Potrivit Mediafax, eclipsa a fost fotografiată şi de astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională.
Evenimentul a început în România în jurul orei 10.40, a atins punctul maxim în jurul orei 11.56 şi s-a încheiat la 13.05, cu o durată medie pentru România de două ore şi 20 de minute. Acoperirea Soarelui de către Lună variază în funcţie de locul observaţiei, fiind mai scăzută în sudul ţării şi mai ridicată în nord.
Foto: AFP/Mediafax