Autorităţile din Australia au făcut un anunţ important despre avionul dispărut al companiei Malaysia Airlines.
Bucata de aripă descoperită în mai pe insula Mauritius provine de la avionul companiei Malaysia Airlines, care efectua cursa MH370 și care a dispărut în mod misterios în 2014, au anunțat vineri autoritățile australiene, citate de AFP.
Fragmentul găsit pe această insulă din Oceanul Indian provenea "de la partea din spate a avionului Boeing 777, un volet exterior, provenind de la avionul companiei Malaysia Airlines, înregistrat sub numărul 9M-MRO (MH370)", a precizat Biroul Australian de Securitate a Transportului (ATSB).
Această instituție conduce operațiunile de căutare a avionului Boeing 777 al companiei aeriene malaeziene, care a dispărut în 8 martie 2014 cu 239 de persoane la bord, la scurt timp după ce a decolat din Kuala Lumpur cu destinația Beijing și care s-ar fi prăbușit în Oceanul Indian, relatează Agerpres.
"Un număr parțial a fost identificat pe o secțiune a bucății găsite", în timp ce un alt "număr unic" atribuit de fabricant avionului corespunde aparatului companiei malaeziene, precizează ATSB.
Alte fragmente descoperite în ultimele luni pe coasta Africii de Est, în Oceanul Indian, au fost identificate cu o "cvasi certitudine" ca aparţinând aparatului de zbor al companiei Malaysia Airlines.
Aceste descoperiri nu au permis până acum rezolvarea celui mai mare mister al aviației civile moderne.
Miniștrii celor trei țări angajate în căutarea avionului (Australia, Malaezia, China) au anunțat în iulie că speranțele de a găsi aparatul se reduc și că operațiunile de căutare angajate pe o vastă zonă de 120.000 de kilometri pătrați vor fi în curând suspendate.
Speculațiile menite să explice această dispariție rămân concentrate în principal în jurul unei defecțiuni mecanice sau structurale, o luare de ostatici sau un atac terorist, însă până acum nimic nu a confirmat un scenariu sau altul. Misterul a alimentat de asemenea o întreagă teorie a complotului, notează Agerpres.
Foto: AFP/Mediafax, Hepta