11
Donald Trump este noul preşedinte al Statelor Unite
Donald Trump a devenit cel de-al 45-lea preşedintele al SUA şi îi succede astfel lui Barack Obama în cea mai înaltă funcţie a statului american.
Ceremonia a fost prezidată de John Roberts, judecător la Curtea Supremă de Justiţie a Statelor Unite.“Jur în mod solemn că voi îndeplini cu credinţă îndatoririle instituţiei de Preşedinte al Statelor Unite şi că îmi voi consacra toate forţele păstrării, protejării şi apărării Constituţiei Statelor Unite”, sunt cele 35 de cuvinte ale jurământului depus de preşedinte, care sunt prevăzute în Articolul al II-lea al Constituţiei Statelor Unite.
Michael Pence a depus jurământul de credinţă faţă de Constituţia SUA şi faţă de ţară şi a fost învestit oficial în funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite.
“Eu, Michael Richard Pence, jur solemn că voi susţine şi apăra Constituţia Statelor Unite împotriva tuturor inamicilor, străini şi interni; că îi voi fi credincios şi o voi respecta că îmi asum această obligaţie liber, fără nicio rezervă mentală sau urmă de evaziune: şi că voi exercita bine şi cu credinţă îndatoririle funcţiei pe care mi-o asum. Aşa să îmi ajute Dumnezeu”, a jurat republicanul, sub privirile sutelor mii de oameni strânşi pe National Mall pentru ceremonia de învestire.
Foto: Hepta