Eugenia Șerban a ajuns în fața unei decizii cruciale pentru viața saActriţa nu a dorit să facă public numele medicului la care a făcut operaţia cu probleme. Deşi acesta nu a avut o atitudine corectă faţă de ea, Eugenia Şerban a menţionat că este un medic bun şi nu vrea să-l denigreze: "Eu nu vreau să dau numele medicului care m-a adus în această stare. E un medic bun, renumit, nu vreau să-i dau numele şi să-l denigrez. N-a avut o atitudine frumoasă faţă de mine. Mă aşteptam să primesc doar un telefon de la el. Eu am avut necroză deschisă şi am umblat cu pansamente vreo trei luni de zile. Erau nişte răni care nu se închideau."
Vedeta a spus că a fost nevoită să înveţe să trăiască cu această problemă, dar că îi e greu să vorbească despre acest handicap: "Am avut momente în care m-am simţit mai puţin femeie. În costum de baie nu se vede nimic, este acoperit. Cel mai greu mi-a fost după ce s-a aflat pentru că aveam impresia că toată lumea se uită dacă se vede ceva. Aveam impresia că toată lumea vrea să mă dezbrace din priviri", a mărturisit ea în emisiunea de la Pro TV.
După tot chinul pe care l-a îndurat, Eugenia Şerban crede că a ajuns într-un punct în care mai are o singură şansă: "Dacă nu fac această operaţie, există riscul să se transforme în cancer", a conchis actriţa.