Şi-a pierdut părul, dar a câştigat încrederea şi respectul tuturor: o actriţă a fost filmată în timp ce era tunsă pentru a putea începe tratamentul împotriva cancerului agresiv.
Sonali Bendre Behl, una dintre cele mai cunoscute actriţe de la Bollywood, a oferit una dintre cele mai emoţionante şi puternice demonstraţii de curaj. Ea a dezvăluit recent că a fost diagnosticată cu un cancer agresiv şi a decis să posteze pe Twitter înregistrarea video a momentului în care este tunsă într-un salon din New York pentru a începe tratamentul.
În imaginile postate Sonali se priveşte şocată în oglindă şi îi este greu să se obişnuiască cu părul scurt. Însă valurile de mesaje de susţinere pe care le-a primit au copleşit-o şi au întărit-o, relatează
Actriţa în vârstă de 43 de ani şi-a şocat admiratorii săptămâna trecută, când a anunţat că i-a fost depistat cancerul aflat în fază de metastaze: "Uneori, când te aştepţi mai puţin, viaţa îţi dă un bobârnac... pe care noi, sincer, nu l-am văzut venind. O durere supărătoare a condus la mai multe analize, care au dus la acest diagnostic neaşteptat. Familia şi prietenii apropiaţi sunt alături de mine, oferindu-mi cel mai bun sistem de sprijin pe care cineva îl poate cere. Sunt foarte binecuvântată şi le mulţumesc tuturor"
Sonali şi soţul său rămân optimişti, iar actriţa a spus că este decisă să lupte pentru fiecare pas pe acest drum. "O să duc bătălia asta, ştiind că am puterea familiei mele şi a prietenilor în spate", a promis.
Născută la Mumbai, Bendre este cunoscută pentru filmele indiene în care a jucat. Ea a debutat în modelling înainte de a apărea într-un show de talente din ţara sa, apoi a primit invitaţii de la starurile de la Bollywood pentru a lucra şi învăţa de la ele, relatează Daily Mail.
Primul film în care a jucat Sonali a fost "Aag", în 1994. Fără să fie un succes, această producţie a ajutat-o să-şi înceapă cariera în cinematografia indiană. În acel an, ea a primit două premii pentru debut, apoi a apărut în filmele "Dijale", "Bhai", "Hum Saath-Saath Hain: We Stand United", "Tera Mera Saath Rahen" şi "Anahat".
Potrivit Dreshare, Sonali are în prezent o avere evaluată la 3 milioane de dolari, bani câştigaţi în cea mai mare parte din rolurile în filme. Până în 2012, ea a apărut şi în show-urile de televiziune "Indian Idol" şi "India’s Got Talent"
În 2002, Sonali s-a căsătorit cu Goldie Behl, un regizor cunoscut în India. În 2005, cei doi au devenit părinţii unui băieţel. În 2015, actriţa a publicat o carte pentru părinţi, intitulată "The Modern Gurukul: My experiments with Parenting".
Foto: Daily Mail