Fosta soţie a lui Omar Sharif a murit
Actriţa Faten Hamama, un simbol al cinematografiei arabe şi fosta soţie a celebrului actor egiptean Omar Sharif, a decedat, sâmbătă, la vârsta de 83 de ani, din cauza unor probleme de sănătate, anunță BBC, citat de Mediafax.
Decesul a fost confirmat de fiul acesteia, Tarek Sharif, care însă nu a dezvăluit cauza morţii acesteia.
Născută în 1931, în Egipt, Faten Hamama a fost supranumită "doamna cinematografiei arabe".
Devenită un star al filmelor arabe, Faten Hamama era doar un copil atunci când şi-a făcut debutul pe marele ecran. Ea a jucat în aproape o sută de filme, între anii 1940 - 1970.
Faten Hamama a fost soţia celebrului actor egiptean Omar Sharif. Cei doi au fost căsătoriţi pentru aproape 20 de ani, în perioada 1955 - 1974, au împreună un fiu, Tarek Sharif, şi au jucat împreună în numeroase filme, în anii 1950. De altfel, vârful carierei Faten Hamama a fost atins în anii 1950, în momentul în care aceasta l-a întâlnit pe Omar Sharif.Născut în religia creştină, Omar Sharif s-a convertit la Islam pentru a se putea căsători cu Faten Hamama şi a descris-o pe aceasta ca fiind singura iubire a vieţii lui, relatează agenția France Presse, citată de Mediafax.