Madeleine McCann, fetița care este de negăsit de peste 6 ani
Dispariția unei fetițe britanice, în timpul unei vacanțe petrecute împreună cu familia sa într-o stațiune din Portugalia, a șocat întreaga lume în mai 2007. Copilul este de negăsit de atunci, iar ancheta nu a obținut indicii temeinice. După ce părinții micuței au fost acuzați de neglijență și chiar de crimă, polițiștii au anunțat că au un alt suspect și au realizat un portret digital, în încercarea de a arăta oamenilor cam cum ar arăta Madeleine în prezent.
3 mai 2007. O fetiță superbă, care cu câteva zile în urmă împlinise patru ani, venită din Anglia cu familia ei pentru a petrece o vacanță liniștită în sudul Portugaliei, dispare fără urmă în împrejurări neclare. Ancheta polițiștilor portughezi a stabilit că soții McCann, Kate și Gerry, și-au lăsat seara copiii dormind - Madeleine, și gemenii Sean și Amelie, în vârstă de doi ani - în apartamentul închiriat în complexul turistic Ocean Club din stațiunea Praia da Luz și au ieșit să ia cina într-un restaurant din apropiere.
Cuplul susține că la ora 21.00 Gerry McCann a mers să verifice dacă cei mici sunt în regulă și nu a observat nimic neobișnuit: copiii dormeau. O oră mai târziu, Kate McCann merge și ea să-și vadă copiii și atunci observă că ruloul era ridicat, fereastra era deschisă, iar Madeleine nu se afla în pat. Cei doi dau alarma, iar a doua zi Poliția începe oficial căutările.
Cazul Madeleine a provocat o vie emoție în Marea Britanie, dar și în întreaga lume. Un ghem încâlcit de ipoteze, acuzații, întrebări și piste false a viciat atât de mult acest dosar, încât acum este realmente dificil să mai distingi adevărul subțire de sub perdeaua înșelătoare de sub fumul înșelător care acoperă faptele.
De la început, anchetatorii s-au ales cu un cartof fierbinte în palme: un dosar complicat, în care aveau de-a face cu dispariția unui copil, ceea ce avea să le pună presa pe cap și presiunea opiniei publice.
Ca și cum nu era îndeajuns, era vorba de un copil străin, provenind dintr-o țară foarte sensibilă în astfel de situații, astfel că ancheta devenea transfrontalieră. Iar Scotland Yard și tabloidele britanice sunt cei mai înverșunați ogari când urmăresc ceva sau pe cineva.
În plus, soții McCann, catolici fervenţi şi medici de profesie, proveneau din clasa medie și își puteau permite să angajeze o echipă de detectivi particulari, ceea ce au și făcut, sporind presiunea asupra ofițerilor portughezi. Toate acestea când anchetatorii nu aveau niciun indiciu, cât de mic, cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu Madeleine McCann în acea seară. Un caz imposibil, complex, care poate dura ani în șir sau care nu va fi rezolvat niciodată.
Cum e posibil ca un copil să dispară pur și simplu, fără nicio urmă și nimeni să nu găsească un fir care să ducă spre el? Cine ar fi avut interes să o răpească pe Madeleine? Ce rol au avut părinții în această poveste? Declarațiile lor sunt reale sau ei ascund ceva? De ce nimeni nu are măcar un indiciu solid despre acest caz? Și până la urmă, după atâția ani de la "evaporarea" sa, Madeleine McCann mai este în viață? Un munte de necunoscute apasă pe umerii celor care s-au ocupat și a celor care mai lucrează la acest caz, iar până acum nicio rază de lumină n-a străbătut acest păienjeniș de neclarități.
Singura certitudine, una nefastă din păcate, este că fetița nu-i de găsit. Madeleine McCann este probabil cel mai căutat copil din lume și, cu toate astea, rezultatul eforturilor depuse ani la rând de autoritățile din mai multe state și de Interpol este zero.
De la identificarea primului suspect, pe 15 mai 2007, la 12 zile de la eveniment, opinia publică a asistat la o serie interminabilă de persoane bănuite, de teorii și de relatări false. Dar nicio pistă nu s-a dovedit reală.
Conform așteptărilor, ancheta a întâmpinat din start probleme. Pe 17 iunie 2007, poliția portugheză anunța că familia fetiței și prietenii acesteia ar fi distrus probe importante în primele ore de după dispariție.
Tensiunea a atins cote maxime în ziua de 7 septembrie 2007, când soții McCann, pe atunci ambii în vârstă de 39 de ani, au fost declarați suspecți, după ce rezultatele expertizei medico-legale efectuate în Marea Britanie au ajuns în Portugalia. A ieșit un scandal în toată regula, care continuă și astăzi. Într-un interviu publicat în tabloidul News of the World, Gerry McCann a spus că avocatul lor i-a anunţat că poliţia crede că are suficiente probe pentru a începe procedurile împotriva lor.
Părinţii fetei au fost interogaţi pe 7 septembrie de Poliţia judiciară din Portugalia, fiind bănuiţi de ucidere din culpă şi ascunderea cadavrului.
Tabloidele britanice au scris în septembrie 2007 că Madeleine McCann era în viaţă când a fost răpită. Mama micuţei, Kate, şi-a dat seama imediat că Maddie a fost răpită pentru că cearşafurile nu erau deranjate în patul în care fetiţa dormise. Madeleine ar fi fost luată din pat în timp ce dormea. "Oamenii ne tot întrebau cum a ştiut Kate atât de repede că Madeleine a fost luată din pat şi că nu a fugit. Însă este clar. Când a culcat-o pe Maddie, fetiţa era învelită până la umeri, iar când Kate a realizat că aceasta a dispărut, toate cearşafurile erau la locul lor", a relatat o sursă pentru News of the World.
"Un copil de această vârstă nu ar fi fost în stare să se dea jos din pat fără să mute nimic. Cu siguranţă cineva a intrat în cameră şi a ridicat-o. Kate şi-a dat seama imediat de acest lucru. Aceste dovezi trebuie să concentreze atenţia poliţiştilor pe alte obiective, iar lui Gerry şi Kate ar trebui să li se revoce statutul de suspecţi", a adăugat sursa.
Un alt indiciu care sugerează că Madeleine a fost răpită este că jucăria preferată a fetiţei a fost găsită pe o etajeră înaltă din cameră, la care aceasta nu ar fi putut ajunge singură.
Potrivit News of the World, persoanele care stăteau în acelaşi hotel din staţiunea Praia da Luz şi care au ajutat la căutarea Madeleinei nu au fost nevoite să ofere o probă de ADN. "Mulţi dintre noi i-au ajutat la căutarea fetiţei în noaptea dispariţiei şi ai crede că amprentele noastre se află peste tot. Cred că era important să ni se fi luat probe ADN pentru a fi excluşi de pe lista suspecţilor", a afirmat un bărbat care se afla în hotelul din staţiune în 3 mai, când Madeleine a dispărut.
Soţii McCann au negat vehement toate acuzaţiile aduse împotriva lor. Gerry McCann a relatat, într-o înregistrare video, că familia sa a fost urmărită de cineva cu câteva zile înainte de dispariţia fiicei sale. "N-am nicio îndoială că Madeleine a fost luată în vizor şi faptul că cineva ne urmărea ne scârbeşte total", a spus ea.
Soţii McCann au relatat că au fost îngrijoraţi din cauza securităţii din spatele apartamentului lor, dar, de fapt, problemele reale ar fi fost în faţa acestuia. "Este o clădire peste care atârnă copaci, iar cineva ar fi putut să se ascundă acolo sau să privească de sus", a adăugat Gerry.
"Nu există niciun manual care să te înveţe ce să faci când fiica ta este răpită. Este îngrozitor pentru oricine să treacă prin această experienţă şi facem tot ce credem că este mai bine", a menţionat Kate în filmul realizat de un prieten de familie şi care a fost difuzat pe postul BBC.
Jane Tanner, o prietenă a soţilor McCann care a luat cina cu aceştia în noaptea dispariţiei Madeleinei, a relatat pentru BBC că a văzut un bărbat care ţinea în braţe un copil în acea seară.
Datorită lipsei de probe, cuplul a părăsit Portugalia câteva zile mai târziu şi s-a întors în Anglia pentru a continua căutările copilului. Soții McCann nu au încetat niciodată să-şi susţină nevinovăţia şi să ceară sprijinul în căutarea copilului lor.
În martie 2007, două ziare britanice s-au văzut nevoite să publice scuze cuplului, precizând că le-a oferit despăgubiri materiale importante pentru că au sugerat că ei ar fi jucat un rol în dispariţia fiicei lor.
Pe 21 iulie 2008, poliția portugheză a închis ancheta și i-a scos din cercul de suspecți pe soții McCann și pe un alt cetățean britanic, Robert Murat, primul suspect arestat în cadrul anchetei. El a primit despăgubiri în valoare de 691.000 de euro, după ce a dat în judecată, pentru defăimare, 11 publicaţii şi un post de televiziune. Murat a stat împreună cu mama sa în staţiunea balneară Praia da Luz, la o sută de metri de apartamentul din care a dispărut Madeleine.
Cât timp a fost singurul suspect din anchetă, Robert Murat a fost intens mediatizat, iar presa i-a răscolit toată viața. El a susținut întotdeauna că e nevinovat, acuzând că a fost transformat într-un ţap ispăşitor pentru o faptă pe care nu a comis-o.
Din mai 2007, Madeleine McCann "a fost văzută" în diferite colțuri ale planetei. La două zile de la dispariție, detectivul spaniol Francisco Marco a afirmat că Madeleine a fost zărită într-o zonă aflată la nord de staţiunea Praida da Luz. El a relatat că un martor a văzut cum Madeleine, care se afla într-o maşină, pe un drum îngust, a fost dată în grija altei persoane. "Ştim că la două zile după răpire, Madeleine era într-o maşină şi a fost luată de o altă persoană din Portugalia, pe un drum foarte îngust. Suntem foarte aproape să găsim răpitorii", a declarat Marco. Evident, n-a găsit pe nimeni.
În septembrie 2007, detectivii angajaţi să o găsească pe Madeleine au primit fotografia unei fetiţe blonde, văzută la nord de Maroc, la sfârşitul lunii august. Fotografia, realizată pe 31 august de o turistă, Clara Torres, ilustra o fetiţă blondă purtată în spate de o bătrână marocană. "Asemănarea fetiţei din poză cu Madeleine este uimitoare", a declarat turista la un post de radio spaniol.
Clara Torres s-a hotărât să trimită fotografia Poliţiei, după ce a citit în presă că există deja doi martori care susţin că au văzut-o pe micuţă în Maroc, la câteva zile după dispariţie, a mai completat Clarence Mitchell.
După ce au primit fotografia, părinţii au fost convinşi că Madeleine a fost răpită. Pista s-a dovedit falsă - fetița pozată de turista spaniolă era fiica unui țăran din zonă.
Tot în septembrie 2007, un cetățean danez care trăia în Portugalia și care incinera animale moarte într-un cuptor din spatele casei a spus că a fost interogat în cazul dispariției fetiței. Eef Hoos, în vârstă de 61 de ani, spune că detectivii l-au întrebat în repetate rânduri dacă i-a cunoscut vreodată pe părinţii micuţei.Poliţiștii portughezi i-au cercetat casa şi l-au luat la întrebări despre animalele pe care le incinera. Danezul Hoos era suspect pentru că avea un trecut dubios: omul petrecuse opt ani în închisoare după ce a plasat mai multe bombe în Olanda. Pista n-a dus la niciun rezultat.
O lună mai târziu, o femeie a declarat că a văzut cum o fetiţă neajutorată, care semăna cu Madeleine McCann, și care a fost obligată de o femeie marocană să urce într-un taxi şi apoi au dispărut. Naoul Malhi, în vârstă de 30 de ani, susţine că a zărit, în luna septembrie, o fetiţă blondă care avea o vânătaie pe faţă şi care era trasă cu forţa de o femeie marocană. Când s-a uitat în ochii fetiţei, ea a văzut irisul care are o mică pată şi este identic cu cel al Madeleinei, scria ziarul britanic Daily Mail. "Era Madeleine. Nu poţi confunda acest semn", a spus femeia.
"M-am uitat în ochii fetiţei şi am fost sigură că este Madeleine. Nu poţi confunda semnul din ochii ei. Părul ei blond era tuns mai scurt, avea o vânătaie pe frunte şi părea foarte tristă. Femeia, care avea în jur de 40 sau 50 de ani, o ţinea strâns şi nu a avut contact vizual cu mine. Imediat ce şi-a dat seama că m-am uitat atent în ochii fetiţei, a început să o tragă pe Madeleine şi s-au urcat într-un taxi", a povestit Malhi.
Aceasta a încercat să se urce în taxi împreună cu femeia şi copilul, împărţirea taxiului fiind o metodă larg practicată în Maroc. "M-am grăbit ca să urc în mașină. Am vrut să o opresc să nu ia copilul cu ea, însă m-a împins şi a ţipat la şofer să plece imediat", a adăugat ea.
Malhi, care se afla în oraşul marocan Fnidk pentru a vizita nişte rude, a avut însă grijă să ia o carte de vizită a şoferului de taxi înainte ca acesta să plece. "Am fost atât de convinsă de ceea ce am văzut încât am sunat mai târziu la compania de taxiuri", a spus Malhi.
Reprezentanţii companiei au afirmat că şoferul le-a dus pe femeie şi pe copil la o distanţă de 290 de kilometri de Fnidk, în portul mediteranean Housima. Din păcate, şoferul nu a putut da mai multe detalii, deoarece femeia a cerut că fie lăsată în centrul oraşului şi nu în faţa unei case sau a unui bloc. "Am raportat ceea ce s-a întâmplat poliţiei locale şi autorităţilor din Spania. Oricine ar fi văzut ce am văzut eu nu ar avea nicio îndoială că fetiţa era Madeleine. De când am văzut-o, nu pot să mi-o mai scot din minte. Vreau cu disperare ca cineva să o găsească şi să o aducă înapoi familiei", a relatat Malhi, care ulterior s-a mutat în Spania, în apropiere de stațiunea Marbella.
Ministrul de interne marocan, Chakib Benmoussa, a declarat, ulterior, că nu are niciun motiv să creadă că Madeleine McCann se află în Maroc. "Noi nu deţinem nici un element nou prinvind prezenţa fetiţei în Maroc. Noi cooperăm de mult timp cu poliţia portugheză şi cu cea britanică prin intermediul Interpol şi până în prezent nu am obţinut nici un element nou în acest dosar", a spus ministrul după ce mai multe tabloide britanice au relatat că fetiţa s-ar putea afla în munţii Rif.
În august 2009, detectivii particulari căutau o suspectă care semăna cu Victoria Beckham. Potrivit Sky News, era vorba de o femeie cu accent australian sau neo-zeelandez. Ea ar fi fost văzută de doi bărbaţi britanici în Barcelona, la trei zile după dispariţia fetiţei. Femeia i-ar fi spus unuia din bărbaţi ceva care l-a convins că aceasta ştie mai multe despre Madeleine.
Suspectul anterior, Raymond Hewlett, un fost pedofil condamnat, bolnav de cancer în stadiu terminal şi internat într-un spital din Germania, a negat orice implicare în acest caz şi a refuzat să colaboreze cu anchetatorii.
În februarie anul acesta, poliţia cipriotă a anunţat că a alertat Interpol după ce un bărbat a semnalat că a văzut-o pe micuţa britanică la Ayia Napa, o staţiune balneară foarte animată din sudul insulei. La 20 februarie, un britanic a declarat poliţiei că a văzut "un cuplu britanic cu o fetiţă ce semăna cu Madeleine, între trei copii prezentaţi ca fiind ai lor", a spus pentru AFP purtătorul de cuvânt al instituției, Andreas Angelides.
Poliţia cipriotă a avertizat autorităţile europene şi a "cerut Interpol să se aplece asupra problemei", a adăugat purtătorul de cuvânt, precizând că familia semnalată a părăsit probabil Ciprul.
Zilele acestea, poliția din Marea Britanie a identificat un nou suspect în cazul dispariției Madeleinei McCann, iar în curând va da publicității o fotografie a acestuia. Autoritățile speră că imaginea le vor ajuta să dea de urma acestuia, la mai bine de șase ani de la dispariția fetiței.
Potrivit postului de televiziune Sky News, suspectul este un bărbat care a fost văzut în apropierea clădirii în care era cazată familia McCann, în timpul vacanței petrecute în stațiunea portugheză Praia da Luz.
Scotland Yard a refuzat să confirme sau să nege această informație, limitându-se să anunțe doar că vor fi făcute mai multe apeluri în mai multe țări, informează cotidianul britanic Daily Mail. "Nu suntem pregătiți acum pentru a discuta, comenta sau specula asupra conținutului comunicatului despre ancheta privind dispariția Madeleinei McCann. Avem un plan desfășurat timp de mai multe săptămâni, iar fiecare element al anchetei trebuie așezat în contextul corect. Vom cere ajutorul cetățenilor din mai multe țări, prin intermediul unor serii de apeluri publice. Nu vom face nimic care să zădărnicească aceste apeluri și am spus în mai multe rânduri că speculațiile presei ne pot afecta eforturile. Poliția va da publicității materialele relevante la timpul potrivit", a precizat Scotland Yard.
Potrivit Sky News, imaginea suspectului va fi dezvăluită în zilele următoare și va reprezenta noua pistă din următorul efort de a o găsi pe Madeleine. Acest indiciu pare să fi fost bine primit de soții McCann, încrezători că ancheta privind dispariția fiicei lor avansează.
Polițiștii sunt totuși nesiguri în privința legăturii pe care suspectul ar putea avea-o cu acest caz și încearcă să găsească mai mulți martori.
Anchetatorii britanici au lansat în luna iulie o nouă investigație, la doi ani de la revizuirea acestui caz, iar luni, în cadrul popularei emisiuni "Crimewatch", difuzată de BBC, va fi lansat un nou apel pentru găsirea fetiței. Materialul va include o reconstituire a celui mai complet scenariu al evenimentelor din jurul dispariției copilului.
Potrivit Scotland Yard, înregistrările mai multor convorbiri telefonice ar putea fi cheia pentru a înțelege ce s-a întâmplat cu fetița. Părinții acesteia au declarat că rămân optimiști și nu pot accepta că ea nu se mai află în viață până când nu vor primi dovezi clare în acest sens.
Poliția britanică lucrează în cooperare cu o echipă de șase agenți portughezi din localitatea Faro, care continuă pe cont propriu cercetările.
Mai multe portrete-robot ale unor suspecți au fost realizate după dipariția fetiței, între care unul, foarte vag, a fost poreclit ironic "oul cu păr" din cauza amiguității sale evidente.
Poliția Metropolitană din Marea Britanie a refuzat să dea imaginea publicității, invocând legile portugheze stricte referitoare la anchetele în desfășurare, însă cei care au văzut-o sunt convinși că aceasta nu poate fi vreun ajutor, scrie Daily Mail.
În ianuarie 2008, echipa de detectivi angajată de soții McCann a dat publicității un portret-robot al unui bărbat cu ten măsliniu, părul legat în codițe și cu mustață, realizat pe baza mărturiei unui turist.
În iulie 2008, autoritățile portugheze au închis ancheta, iar după o lună mii de pagini din dosar au fost publicate de presă. Documentele includeau două portrete-robot ale unor bărbați suspecți care au fost observați în Praia da Luz înainte ca Madeleine să dispară și care nu fuseseră dezvăluite niciodată de anchetatori.
Poliţia britanică a anunţat în aprilie anul trecut, că ea "crede" că Madeleine ar putea fi în viaţă, solicitând autorităţilor portugheze să redeschidă ancheta în acest caz. "Noi credem sincer că este posibil ca fata să fie în continuare în viaţă", a declarat presei inspectorul Andy Redwood.
Poliţiştii britanici, care au reexaminat elementele de anchetă în strânsă colaborare cu colegii lor portughezi, au anunţat că au descoperit 195 de noi "piste". Ei au difuzat și o fotografie a fetiţei, "actualizată" cu ajutorul unui program computerizat, pentru a oferi un portret al fetei la vârsta de nouă ani.
În prezent, soții McCann se judecă cu fostul șef de poliție portughez Goncalo Amaral, după ce acesta i-a acuzat că sunt responsabili pentru dispariția fiicei lor. Procesul se desfășoară la Lisabona, iar Kate și Gerry McCann îi cer lui Amaral să facă dovada acuzațiilor pe care acesta le-a lansat în cartea sa, intitulată "Adevărul minciunii".
Cuplul susține că ipoteza fostului polițist portughez, potrivit căreia ei ar fi ascuns trupul fetiței după ce aceasta a murit în urma unui accident, construind apoi o falsă dispariție, a adus prejudicii eforturilor de căutare și i-a mâhnit profund.
Timpul trece, însă. S-au scurs mai bine de șase ani, iar Madeleine McCann rămâne de negăsit. Până când?