Nou record de întârziere pentru CFR în 2016: Trenul Arad-Mangalia a ajuns la mare după 24 de ore!
Cei aproximativ 240 de pasageri ai trenului InterRegio 1822 care circula pe ruta Arad-Mangalia au ajuns la destinaţie după aproape 24 de ore.
Trenul a plecat din Arad duminică la ora 19.20 şi urma să ajungă în Mangalia luni la ora 10.55. Cele 15 ore şi 35 de minute programate ale călătoriei s-au transformat în 24 de ore, după ce trenul a înregistrat 500 de minute de întârziere, relatează Mediafax.Călătorii au aşteptat câteva ore în zona Petroşani, unde liniile erau acoperite de buşteni şi apă din cauza unei furtuni. După ce au plecat din Petroşani şi au trecut de Bucureşti, locomotiva s-a defectat, iar pasagerii au aşteptat din nou sosirea unei alte locomotive. Călătorii au primit apă în staţia Feteşti.
Cele opt ore de întârziere reprezintă un record în acest an, în condiţiile în care recordul de anul trecut aparţine unui tren care a plecat din nordul ţării către litoral şi a ajuns cu 12 ore de întârziere, notează Mediafax.
Foto: Mediafax