O femeie ucisă de câini, într-un parc din Capitală. 7 câini au fost luaţi din zona incidentului
Actualitate / 20.03.2014

Un cadavru ce prezenta urme de muşcături de câini, al unei femei fără adăpost, a fost descoperit, joi dimineaţă, într-un parc din sectorul 2, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, cadavrul a fost găsit în jurul orei 7.00, într-un parc circulat, situat între blocuri, unde obişnuiesc să se adune oameni ai străzii.

Femeia moartă, care nu a fost încă identificată, avea aproximativ 45-50 de ani şi era muşcată de câini.

Poliţiştii Serviciului Omoruri au declanşat o anchetă în acest caz, însă, deocamdată, nu s-a stabilit dacă muşcăturile au fost făcute înainte sau după decesul femeii.

Oficiali din Poliţia Capitalei au declarat, pentru Mediafax, că trupul victimei prezenta urme de violenţă şi fost transportat la INML, pentru necropsie, urmând a se stabili exact cum au fost provocate rănile de pe corpul femeii.


ASPA a capturat, joi, şapte câini fără stăpân aflaţi în zona unde a fost găsit cadavrul, iar după citirea crotaliilor a rezultat că trei dintre aceştia erau microcipaţi de Centrul Teritorial Veterinar (CTV) Sector 2, iar alţi doi erau ai Asociaţiei "Cuţu-Cuţu".

Un alt câine era adoptat de o persoană fizică, iar cel de-al şaptelea, aparent bolnav şi orb, nu figurează în nicio evidenţă, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).


Potrivit sursei citate, toate documentele legate de aceşti câini sunt pregătite pentru a fi puse la dispoziţia Poliţiei, pentru investigarea cazului.

Conform Legii 258/2013, pentru modificarea şi completarea OUG 155-2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, abandonarea câinilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la doi la cinci ani.

Pe de altă parte, reprezentanţii ASPA au arătat că, în ultimele şase luni, autoritatea a fost solicitată de patru ori să intervină în vecinătatea zonei unde a fost găsit cadavrul.


Din septembrie 2013, ASPA lucrează cu 15 echipe pentru capturarea animalelor, primind în medie 800 de sesizari pe lună şi ridicând toţi câinii reclamaţi. ASPA a adunat de pe străzi peste 10.000 de câini fără stăpân, din care peste 6.000 au fost adoptaţi de persoane fizice si ONG-uri, a precizat sursa citată.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro