Olivia Steer este o vedetă TV vegană care luptă împotriva campaniilor de vaccinare a populaţieiCa să ne facem o idee, în anul 1988, poliomielita era eradicată doar în SUA şi Europa. În restul lumii, făcea încă ravagii. Astăzi, doar două state mai suferă de pe urma acestei afecţiuni. Fiind un decreţel, în copilăria mea, fie că mă jucam cu copiii la bloc, în Berceni, fie la bunici, la ţară, printre noi existau întotdeauna băieţi şi fete atinse de poliomielită. Făceau parte din universul nostru, erau prietenii noştri mai mari, dar nu ştiam ce-i lovise încât îi contorsionase în asemenea hal. Doar ne consideram mai norocoşi ca ei. Fuseserăm vaccinaţi.
Până la urmă, decizia de a vaccina sau nu un copil ţine de părinţi, atâta vreme cât o astfel de hotărâre nu pune în pericol comunitatea. Olivia Steer este şi ea un cetăţean liber al acestei ţări şi are dreptul la opinie, dar să nu uite niciodată că în spatele unei astfel de opinii se află şi o mare responsabilitate.

Portocala si branzica de vaci sunt o mare musamalizare....In primul rand, bacteria e-coli, o are toata lumea in intestinul gros, fara ea am avea mari probleme digestive, problemele apar cand aceasta ajunge in tractul urinar. In fine...nu sunt neaparat anti-vaccin, dar de data aceasta cred ca D-na Olivia Steer are dreptate. Cineva isi bate joc de sanatatea acestor copii, administrandu-le mizerii. Daca era vorba de 1 sau 2 copii intelegeam, dar cand e vorba de zeci de copii deja e un fel de alba-neagra. Nu am inteles ce povara isi ia Olivia Steer pt ca duce o campanie anti-vaccin, doar acces la internet si biblioteci are toata lumea, cum zice ea: "nu ma credeti pe cuvant, documentati-va singuri".