Parteneriatul civil, respins în Comisia juridică din Senat
Actualitate / 11.10.2016

Comisia juridică din Senat a adoptat un raport de respingere a proiectului de lege referitor la parteneriatul civil, iniţiat de deputatul Remus Cernea, care declarase anterior votului că parteneriatul civil este o instituţie necesară într-o societate democratică.

”Parteneriatul civil este o instituţie necesară într-o societate democratică, pentru că există un număr mare de cetăţeni care convieţuiesc în baza sentimentelor. Peste 800.000 de persoane care trăiesc în astfel de consesiuni de facto nerecunoscute de stat. Parteneriatul permite ca cei doi parteneri să încheie un contract pe baza cărora pot să îşi transfere moştenire, sunt protejaţi împotriva violenţei în familie, sunt consideraţi aparţinători. Un astfel de parteneriat civil este o soluţie care deja funcţionează în multe ţări europene”
, a spus deputatul Remus Cernea în susţinerea sa.

”Biserica Ortodoxă este împotriva acestei iniţiative, care legiferează concubinajul. Noi susţinem familia tradiţională”, a spus, în replică, preotul Veniamin Goreanu, care a ţinut să reamintească de iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pentru definirea căsătoriei ca uniune între femeie şi bărbat.

Raportul de respingere a fost adoptat cu şapte voturi pentru şi două abţineri, relatează Mediafax.

Senatul este primă cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind decizională.


Iniţiativa cetăţenească a primit aviz favorabil din partea CCR şi poate intra în dezbaterea Parlamentului. Curtea nu s-a pronunţat asupra conţinutului efectiv al iniţiativei, ci doar asupra respectării condiţiilor referioare la revizuire, notează agenţia citată.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro