Revoltător. Hoţii i-au spart casa bodyguard-ului rănit în tragedia din Colectiv

Actualitate / 04.11.2015

În timp ce Florin Cristian Popescu zace pe patul de spital, între viaţă şi moarte, infractorii i-au furat din apartament.

Tânărul care lucra că bodyguard în clubul Colectiv în seara tragediei se află în stare gravă. Imaginea cu chipul său a devenit virală pe toate rețelele de socializare.

Florin Cristian Popescu nu are familie, dar prietenii l-au căutat non-stop. După ce l-au găsit, ei încearcă să dea de rudele apropiate ale acestuia. "Este din Berceni, toți din Berceni dați share. Apel umanitar! Prietenul nostru drag Popescu Florin Cristian, fiul asistentei Bibi Iordănescu, este una dintre victimele teribilului incendiu. Din păcate părinții au decedat și nu cunoaște nicio rudă sau un prieten apropriat. Este internat în stare foarte gravă la Spitalul SRI-ului. (Terapie Intensivă). Vă rog frumos să ne ajutați cu distribuirea acestui mesaj, doar că suntem mai mulți mesajul este văzut și reșim să informăm în timp corenspunzător familia", au scris pe Facebook prietenii lui Florin.


Potrivit comentariilor postate pe Facebook, Florin este internat la terapie intensivă, dar prietenii nu au voie să îl viziteze. El are arsuri de gradul 3 pe față și de gradul 2 pe corp. "Din păcate, doctorii nu permit vizite. Are arsuri de gradul 3 pe față, de gradul doi pe corp... problema cea mai mare e arsura pe interior. E sedat. Sunt undeva la 50% șanse să își revină. Doctorii nu au ce să facă. Momentan totul depinde doar de organismul lui", a comentat pe Facebook unul dintre prietenii bărbatului.


Din păcate, în timp ce luptă pentru viaţa lui, casa lui Florin Cristian Popescu a fost spartă de hoţi. Spargerea s-a produs luni după amiază, iar vecinii au alertat Poliţia. Oamenii au anunţat incidentul şi pe Facebook şi s-au strâns revoltaţi la uşa apartamentului tânărului.

"Ce soartă pentru Florin Cristian Popescu, bodyguardul care se zbate între viaţă şi moarte după incendiul din clubul Colectiv! Hoţii au profitat de faptul că acesta se află între viaţă şi moarte şi au intrat în casa acestuia, să-i fure toate bunurile. Anunţul a fost făcut de o vecină de-a tânărului, precizând că Poliţia a ajuns la faţa locului", a scris Daniel Buzdugan pe pagina sa de pe site-ul de socializare.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro