Românul care este cel mai important istoric al religiilor lumii din toate timpurile
Actualitate / 11.02.2013

Drumul parcurs de cel mai important istoric al religiilor lumii din toate timpurile, îşi are punctul de plecare la Bucureşti, unde pe 13 martie 1907, venea pe lume cel al cărui nume este Mircea Eliade. Încă din copilărie tindea spre perfecţiune şi spre drumuri nestrăbătute de nimeni până atunci: „În mine se zbat, de când mă ştiu, două mari şi seducătoare nostalgii: aş vrea să fiu în fiecare zi în alte ape, să nu repet niciodată nimic, să nu-mi amintesc nimic, să nu continuu nimic.” (Mircea Eliade, Şantier, Editura Cugetarea, Bucureşti, 1935, p. 219.)

Debutul său editorial, în anul 1932, este marcat de publicarea romanului „Isabel şi apele diavolului”, iar în mai 1933, este publicat „Maitreyi”, romanul ce a fost tradus ulterior în italiană, germană, franceză, spaniolă, portugheză, cehă, slovacă, poloneză, bulgară şi engleză.

Ani mai târziu, în 1985, Catedrei de Istoria Religiei din Chicago i se dă numele lui Mircea Eliade, iar după revoluţia din 1989 începe acţiunea de recuperare sistematică a operei lui Mircea Eliade în România.



Cărţile lui, beletristice şi ştiinţifice, ca şi „Memoriile”, „Jurnalul” şi corespondenţa, se vând în sute de mii de exemplare. În 2006 se publică la Bucureşti „Jurnalul portughez şi alte scrieri”, sub îngrijirea lui Sorin Alexandrescu, toate din perioada petrecută la Lisabona, dintre care „Jurnalul” este inedit. Tot Sorin Alexandrescu dedică aceleiaşi perioade, până atunci puţin cunoscute, „Mircea Eliade, dinspre Portugalia” (2006). Mulţi alţi autori scriu despre Mircea Eliade, în numeroase ţări, inclusiv în România, printre care Mac Linscott Ricketts, Brian Rennie, Douglas Allen, Roberto Scagno, Peter Duerr, Mircea Handoca, şi cel mai recent Andreea Răsuceanu şi Mihaela Gligor.

Şi teatrul lui este recuperat, jucându-se, printre altele, la Napoli în 2012.

Pentru astfel de români a luat naştere „Români pentru o lume”, campania naţională de responsabilitate socială iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache.

„Români pentru o lume” reprezintă un tribut adus marilor personalităţi româneşti ce au adus mândrie şi glorie României, peste tot în lume şi aduce în atenţia fiecăruia dintre noi pe co-naţionalii noştri care, prin activitatea lor, rămân nemuritori.



Finalitatea acestei campanii o constituie organizarea unui concurs naţional online (pe www.romanipentruolume.ro  şi pe pagina de Facebook) de tribut adus culturii sau unei personalităţi anume, prin care oameni din domenii diferite ale culturii se vor putea înscrie astfel încât să dedice o pictură, o compoziţie, o sculptură, un poem, etc.

În urma unui vot de specialitate şi prin votul sponsorilor, cei selectaţi vor merge în finală, unde vor fi jurizaţi de către un juriu de specialitate şi de către public. Câştigătorii vor primi burse de studiu în România şi în străinătate.


Campania se desfăşoară online, la adresa www.romanipentruolume.ro şi pe pagina de Facebook, unde puteţi găsi mai multe detalii despre acest nou proiect cultural al Fundaţiei Sergiu Celibidache.

 

Foto: Muzeul Literaturii Române

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro