Salvați Copiii România se alătură programului Primele 1000 de zile
Salvați Copiii România se alătură programului Primele 1000 de zile cu un nou proiect prin care îşi doreşte să susţină alăptarea și educația mamelor în ceea ce privește importanța nutriției și a unui stil de viață echilibrat pentru sănătatea copiilor lor.
În cadrul programului educaţional Primele 1000 de zile, Salvați Copiii România, Fundaţia Nutricia şi Asociaţia SAMAS vor dezvolta împreună un proiect pilot ce are scopul de a creşte rata alăptării exclusive în România, prin acordarea de suport pentru tinerele mămici în primele momente după naştere, dar şi ulterior.Activităţile principale din cadrul proiectului vor fi:
· facilitarea orelor de consiliere individuală pentru alăptare şi îngrijirea copilului, susţinute de către educatori perinatali în maternităţile în care procentul de tinere mame din medii dezavantajate este ridicat. În acest an, Salvați Copiii a ales maternitățile Bucur şi Giuleşti, din Bucureşti, și Spitalul Orășenesc Dr. Maria Burghelea, din Buftea;
· curs de psihologie a mamei, personalizat pentru acest proiect, oferit de către specialiştii Salvaţi Copiii educatorilor perinatali SAMAS;
· monitorizarea ratei alăptării după o lună, patru luni, respectiv șase luni, pentru mamele care au beneficiat de suport prin acest proiect, și sintetizarea concluziilor într-un raport;
· redactarea de materiale informative dedicate gravidelor şi mamelor.
Obiectivul este ca 1000 de mame să beneficieze de activitățile detaliate, urmând ca, după validare, proiectul să fie extins la nivel naţional.
România este în continuare clasificată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept ţară cu risc înalt în ceea ce privește indicatorii de sănătate, conform datelor furnizate de raportul PERISTAT 2010. Același studiu atrage atenția asupra mortalității infantile, țara noastră aflându-se pe primul loc în Europa, cu valori duble faţă de media europeană.
De asemenea, în România, numai 12,6% dintre mame alăptează, raportat la 30% - media în țările europene - iar durata medie a alăptării exclusive este de numai aproximativ două luni (studiul IOMC 2011). Aceste cifre îngrijorătoare sunt rezultatul lipsei de suport şi de informare a mamelor, care abandonează alăptarea din primele săptămâni după naştere. Conform aceluiaşi studiu IOMC, doar 33% dintre mame au declarat că au fost instruite asupra alăptării exclusive.
„Situaţia îngrijorătoare a sănătăţii mamelor şi a nou-născuților este principalul motiv pentru care am decis să sprijinim programul educaţional Primele 1000 de zile. Este foarte important ca părinţii să ştie că deciziile pe care le iau în această perioadă pentru copiii lor pot influenţa sănătatea acestora pentru tot restul vieţii. În plus, ne dorim ca prin seminariile şi orele de consiliere pe care le organizăm să ajutăm cât mai multe mămici să aibă acces la suport psihologic adecvat, informaţii medicale și sfaturi de la specialişti în educaţia perinatală” - Dr. Sandra Alexiu, Medic Primar Specialist în Medicina Familiei și Vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, partener ai programului „Primele 1000 de zile”
Din 2010, Salvaţi Copiii România a iniţiat proiectul “Fiecare Copil Contează”, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă şi a copiilor de până la cinci ani. Susţinută de specialişti locali (medici de familie, asistenţi sociali, mediatori sanitari), echipa Salvați Copiii s-a implicat în acţiuni menite să combată cauzele prevenibile ale deceselor.
Proiectul are două componente majore - cea de informare şi educare, atât în rândul viitoarelor mame, cât şi la nivelul fiecărei comunităţi, și cea de intervenţie - care presupune asigurarea unei alimentaţii sănătoase gravidelor şi copiilor cu vârsta de până la 5 ani, în 31 de comunităţi rurale dezavantajate din ţara noastră. Inițiativa a adunat până în prezent 18.836 de beneficiari - 13.679 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 5 ani, 3.266 de mame tinere și 1.891 de gravide.
Mai mult, Salvați Copiii România s-a alăturat eforturilor medicilor și a dotat în ultimi 3 ani 58 de maternități din 34 de județe ale țării cu echipamente performante necesare supraviețuirii bebelușilor născuți prematur.
„Salvaţi Copiii derulează de 5 ani programe în comunităţile defavorizate, pentru a sprijini tinerele mămici şi copiii lor, având rezultate vizibile. Am decis să aducem programului nostru o componentă nouă, să dezvoltăm un program de suport pentru mămici exact când au cea mai mare nevoie – în maternitate, în primele zile de la naştere. Împreună cu Fundația Nutricia, ne dorim să putem educa cât mai multe mămici şi să le sprijinim în cea mai dificilă meserie, aceea de mamă.” - Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România
Până în acest moment, programul Primele 1000 de zile a ajuns la peste 3000 de viitoare mămici, prin intermediul conferințelor de „Nutriție în sarcină” și „Alăptare exclusivă”, organizate în București și transmise LIVE pe portalul desprecopii.com, pentru viitoarele mame din provincie. Următorul seminar programat are ca tematică „Diversificarea” și se va desfășura în luna octombrie.