Sebastian Papaiani a suferit un atac cerebral
Actorul a fost internat de urgenţă, zilele trecute, la secţia de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, a confirmat purtătorul de cuvânt al spitalului, Leonard Grecescu, pentru agenția Mediafax, întrucât a suferit un atac cerebral.
Sebastian Papaiani este în prezent internat la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, în secţia de Neurologie, a confirmat purtătorul de cuvânt al spitalului, Leonard Grecescu. Potrivit acestuia, actorul a fost internat de urgenţă în urma unui atac cerebral.Actorul Sebastian Papaiani (născut în 1936) a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”.
Foto: Mediafax