Sătulă de criticile celor care nu-i cunosc situația, o mamă singură și-a făcut un afiș prin care le dă replica celor care se grăbesc să o arate cu degetul fiindcă își ia fetița cu ea când merge la cumpărături.
Pandemia de COVID-19 ne-a schimbat percepția asupra multor lucruri și situații. De exemplu, nu mai e ceva obișnuit acum, în plină izolare socială, să vezi părinți cu copii la cumpărături. Dar MaryAnn Fausey Resendez nu are încotro - ea își crește singură fetița de cinci ani și nu are cu cine să o lase atunci când trebuie să margă la cumpărături.
Ca și cum nu i-ar fi fost destul de greu în această perioadă, fără să știe nimic despre ea, mulți s-au grăbit să o judece pentru că nu respectă măsurile de carantină și distanțarea socială.
Așa că femeia a făcut un afiș prin care explică situația sa și pe care fiica ei îl poartă pe spate atunci când merg la magazin. "Am doar 5 ani. Nu pot să stau singură în casă, așa că trebuie să fac cumpărăturile cu mami... Înainte de a judeca, stați la distanță de doi metri", scrie pe cartonul de pe spatele fetei.
Mesajul prin care MaryAnn le cere celor care o văd să nu o judece a devenit viral pe Facebook, generând 5.100 de comentarii și fiind distribuit de 43.000 de ori.
Mulți dintre cei care au citit postarea au scris că sunt în aceeași situație. Unii au căzut de acord că trebuie să încetăm să ne mai judecăm atât de dur unii pe alții. Iar alții au apreciat că este periculos pentru copil să meargă la magazin, mai ales că fetița stătea în cărucior, un obiect de obicei infectat cu germeni pe care trebuie să-l atingi cât mai puțin.
În unele țări, există reguli sau recomandări care prevăd că doar o persoană din familie poate face cumpărăturile, iar comunitatea sau vecinii se ocupă de părinții care își cresc singuri copiii, notează
Numărul celor care își cresc copiii pe cont propriu și care întâmpină dificultăți este mare în Statele Unite. În San Francisco, aproape un sfert din totalul adulților care au copii îi cresc singuri. Numărul acestora este și mai mare în Hidalgo County, Texas, unde trăiește MaryAnn, scrie site-ul citat.
Mulți părinți singuri încearcă să iasă din această dilemă în perioada izolării sociale: să-și lase copilul acasă sau să-l ia cu ei la magazin, expunându-l, însă, riscului de a se îmbolnăvi? La sfârșitul zilei, nu există un răspuns clar - fiecare se adaptează cum poate la această provocare.