Adela Mărculescu a fost una dintre marile doamne ale teatrului românesc, o actriță admirată pentru eleganța sa, pentru vocea inconfundabilă și pentru felul în care putea trece firesc de la comedie la dramă.

A rămas legată mai bine de șase decenii de scena Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, unde a interpretat zeci de personaje din dramaturgia românească și universală. Actrița s-a stins din viață la 23 iulie 2026. 

Adela Mărculescu s-a născut la Aiud, într-o familie cu rădăcini grecești

Adela Mărculescu s-a născut pe 21 decembrie 1938, la Aiud. Povestea familiei sale era însă mult mai complicată și purta urmele dramatice ale începutului de secol XX.

Mama actriței provenea dintr-o familie de greci din Asia Mică, din regiunea aflată în apropierea vechii cetăți Troia. Bunicii materni au ajuns în România în timpul tulburărilor și persecuțiilor din acea perioadă, părăsindu-și locurile natale cu foarte puține lucruri. Actrița povestea că familia păstrase o Biblie tipărită în limba greacă, la Veneția, în 1847, precum și un șirag de mărgăritare purtat de bunica sa.

Familia s-a stabilit mai întâi la Slatina, apoi la Craiova, unde bunicii au muncit și și-au refăcut viața. Adela Mărculescu vorbea cu afecțiune despre acești oameni care ajunseseră în România ca refugiați, dar care au ales să rămână și să considere această țară drept casă.

 

Această combinație de sensibilitate, disciplină și respect pentru rădăcini avea să se regăsească mai târziu și în personalitatea artistică a actriței.

Cum a început povestea ei de dragoste cu teatrul

Adela Mărculescu a studiat actoria la clasa profesorului Alexandru Finți, unul dintre marii pedagogi ai teatrului românesc. A absolvit în promoția 1959, într-o perioadă în care pregătirea actorilor presupunea o disciplină extrem de severă, o cultură solidă și o atenție deosebită acordată vorbirii scenice.

 

Primele sale roluri importante au venit însă chiar înainte de absolvire. Între 1957 și 1959 a jucat la Teatrul de Stat din Botoșani, unde a interpretat-o pe Zița din „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, pe Zerbinette din „Vicleniile lui Scapin” de Molière și pe Rosaura din „Mincinosul” de Carlo Goldoni.

Aceste personaje i-au permis să își pună în valoare frumusețea, expresivitatea și talentul pentru comedie, dar și să acumuleze experiența de scenă fără de care o carieră de lungă durată nu ar fi fost posibilă.

A jucat ulterior și la Teatrul Mic, înainte de a ajunge pe scena care avea să îi devină a doua casă.

Peste 60 de ani la Teatrul Național București

În 1964, Adela Mărculescu a devenit actriță a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Debutul său pe această scenă a avut loc în spectacolul „Înșir’te mărgărite”, iar legătura cu Naționalul avea să continue până în ultimul an al vieții.

Puțini actori au rămas atât de mult timp fideli aceleiași instituții. Pentru Adela Mărculescu, teatrul nu era doar o profesie. Într-un interviu, ea îl numea „unicul” său mod de viață, o formulare care explică devotamentul cu care a continuat să urce pe scenă chiar și la vârste foarte înaintate.

 

De-a lungul celor peste șase decenii petrecute la Teatrul Național, a traversat regimuri politice, schimbări de generații, estetici teatrale diferite și numeroase transformări ale instituției. A lucrat cu regizori importanți și a jucat alături de unii dintre cei mai cunoscuți actori români.

Nu s-a limitat la un anumit tip de personaj. A interpretat femei fragile, personaje autoritare, eroine tragice, doamne extravagante și figuri comice. Această versatilitate a transformat-o într-o prezență constantă și valoroasă a repertoriului.

Rolurile care au făcut-o celebră

Printre rolurile de început de la Teatrul Național s-au numărat Casandra din „Troienele”, Madeleine din „Părinții teribili”, Aglaia Epancina din „Idiotul” și Ana din „Take, Ianke și Cadîr”.

În 1973 a interpretat-o pe Dona Diana în piesa cu același nume a lui Camil Petrescu, iar în 1977 a fost Margareta Aldea în „Gaițele” de Alexandru Kirițescu. În anii următori au venit personaje precum Mioara din „Idolul și Ion Anapoda”, Leonora din „Torquato Tasso” și Alexandra din „Capcana”.

Unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale a fost rolul Clitemnestrei în „Electra – O trilogie antică”, spectacol realizat în 1990 de Andrei Șerban. Montarea a devenit un reper al teatrului românesc și a fost prezentată și în străinătate, iar interpretarea Adelei Mărculescu a confirmat forța sa dramatică.

A interpretat-o apoi pe Tituba în „Vrăjitoarele din Salem” de Arthur Miller, pe Vera Louise Simmons în „Harvey”, pe Stela Campbell în „Dragă mincinosule” și pe Alexandra del Lago în „Dulcea pasăre a tinereții” de Tennessee Williams.

Chiar și după vârsta de 80 de ani, actrița a continuat să apară în spectacole. A jucat-o pe Doamna Boyle în „Cursa de șoareci” de Agatha Christie și pe Chiriachița în „Titanic vals” de Tudor Mușatescu, roluri aflate în repertoriul Teatrului Național până aproape de finalul vieții sale.

O actriță care nu a părăsit scena nici la bătrânețe

Pentru Adela Mărculescu, înaintarea în vârstă nu a însemnat retragerea din teatru. A continuat să repete, să joace și să participe la viața artistică a Naționalului.

În 2023, la 84 de ani, a apărut într-un spectacol-lectură intitulat „Ultima cafea cu Iuliu Maniu”. În aceeași perioadă, a continuat să joace în „Titanic vals” și „Cursa de șoareci”.

Reprezentanții Teatrului Național au subliniat după moartea sa că actrița a refuzat să părăsească scena pe care o iubise atât de mult. Nu a privit teatrul ca pe o etapă încheiată, ci ca pe o formă esențială de existență.

Această longevitate artistică nu s-a bazat doar pe talent. A fost rezultatul disciplinei, memoriei, grijii pentru voce, respectului față de text și unei extraordinare capacități de a rămâne conectată la public.

Cariera în cinematografie și televiziune

Deși teatrul a ocupat locul central în viața sa, Adela Mărculescu a avut și o activitate importantă în film, televiziune și teatru radiofonic.

A apărut în producții precum „Șapte băieți și o ștrengăriță”, „Declarație de dragoste”, „Alo, aterizează străbunica!” și „Surorile”.

Publicul larg și-o amintește mai ales din filmele și producțiile de televiziune în care eleganța sa naturală și dicția impecabilă o făceau imediat recognoscibilă.

Vocea sa s-a potrivit perfect și teatrului radiofonic, un gen care cere actorului să transmită emoția fără sprijinul expresiei corporale sau al decorului. Pentru generațiile care au crescut ascultând piese la radio, Adela Mărculescu a devenit una dintre vocile familiare ale marilor texte dramatice.

Frumusețea și eleganța care au transformat-o într-o apariție aparte

În tinerețe, Adela Mărculescu era considerată una dintre cele mai frumoase actrițe ale teatrului românesc. Avea o frumusețe clasică, trăsături expresive și o prezență scenică ușor de remarcat.

Totuși, eleganța ei nu era doar una vestimentară. Se reflecta în felul în care vorbea, în gesturi, în rigoarea interpretării și în respectul față de public.

 

Regizoarea Alice Barb a descris-o drept o femeie talentată, generoasă și mereu tânără, cu o voce superbă și o dicție capabilă să îi facă pe spectatori să râdă și să plângă în același spectacol.

Această combinație dintre frumusețe și forță interpretativă a făcut ca actrița să nu fie redusă niciodată la imaginea unei simple vedete. În spatele eleganței se afla un profesionist riguros, capabil să abordeze personaje dificile și să se adapteze unor regizori foarte diferiți.

Viața personală, păstrată departe de zgomotul monden

Adela Mărculescu a vorbit mult mai des despre teatru decât despre viața sa sentimentală. Nu și-a construit notorietatea prin apariții mondene și nu a transformat întâmplările personale în spectacol public.

Din interviurile sale reiese că familia, originile și amintirile copilăriei au rămas importante, dar centrul existenței sale a fost scena. Teatrul i-a oferit sens, identitate și continuitate.

 

Această discreție a făcut ca publicul să o cunoască mai ales prin personaje. Actrița nu a simțit nevoia să își expună fiecare suferință sau fiecare relație pentru a rămâne în atenția oamenilor.

În cazul ei, faima a fost construită prin muncă și durată, nu prin scandal.

Cartea în care și-a adunat amintirile

În 2023 a fost lansat volumul „Adela – Tot ce mi-am dorit”, scris de Ion Moldovan. Cartea a reunit povești, amintiri și episoade dintr-o carieră care depășise deja șase decenii.

Titlul era potrivit pentru felul în care actrița își privea viața. Teatrul îi oferise exact existența pe care și-o dorise, chiar dacă aceasta presupusese sacrificii, disciplină și o muncă permanentă.

La lansarea organizată la Teatrul Național au participat colegi, regizori și personalități ale vieții culturale. Evenimentul a fost și o formă de recunoaștere publică a unui drum artistic excepțional.

Cartea a rămas una dintre puținele ocazii în care actrița și-a așezat propria poveste în prim-plan, după o viață în care preferase să vorbească prin personajele sale.

Premiile primite de Adela Mărculescu

Activitatea sa a fost răsplătită prin mai multe distincții importante.

În 2001, Adela Mărculescu a devenit cetățean de onoare al municipiului București. În 2004 a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, la categoria Arta Spectacolului, pentru contribuția sa la scena românească.

În 2020 a primit Premiul Gopo pentru întreaga activitate. Distincția a recunoscut nu doar aparițiile sale cinematografice, ci întreaga contribuție la cultura română și longevitatea unei cariere construite cu rigoare.

Mai importantă decât orice medalie a fost însă continuitatea relației cu publicul. Generații întregi de spectatori au văzut-o pe scena Naționalului, fiecare descoperind o altă Adela Mărculescu: tânăra fermecătoare, eroina dramatică, femeia puternică, personajul comic sau actrița ajunsă la maturitatea marilor roluri.

Ultimii ani și moartea actriței

Adela Mărculescu a continuat să fie prezentă în viața Teatrului Național până în 2026. Moartea sa a fost anunțată pe 23 iulie de instituția căreia îi dedicase cea mai mare parte a vieții.

Mesajele de despărțire au pus accentul pe eleganța, rigoarea și pasiunea actriței, dar și pe faptul că dispariția sa încheia simbolic o parte din epoca de aur a teatrului românesc.

Trupul neînsuflețit a fost depus la Biserica Sfântul Gheorghe din București, iar înmormântarea a avut loc la Cimitirul Bellu.

Plecarea ei a fost resimțită nu doar ca dispariția unei actrițe, ci ca pierderea unui anumit tip de artist: profesionistul discret, format într-o școală exigentă, care își construiește cariera în timp și rămâne fidel scenei fără să caute permanent lumina reflectoarelor din afara ei.

Moștenirea lăsată de Adela Mărculescu

Adela Mărculescu a lăsat în urmă roluri, înregistrări, filme și amintirea unei prezențe scenice greu de confundat.

A demonstrat că o carieră adevărată nu este construită dintr-un singur succes, ci din mii de repetiții, seri petrecute pe scenă și întâlniri cu publicul. A traversat peste șase decenii de teatru fără să își piardă curiozitatea și fără să trateze vreodată profesia ca pe o simplă rutină.

Pentru colegii săi, a rămas un exemplu de disciplină și eleganță. Pentru public, a fost una dintre acele actrițe care dădeau impresia că scena este locul lor firesc.

Adela Mărculescu a fost una dintre figurile emblematice ale Teatrului Național București, actriță de teatru, film, televiziune și radio, dar mai ales un artist care și-a transformat profesia într-un mod de viață.

Născută la Aiud, într-o familie cu rădăcini grecești și cu o istorie dramatică, a ajuns să joace peste 60 de ani pe scena Naționalului. A interpretat personaje din Cehov, Dostoievski, Arthur Miller, Tennessee Williams, Caragiale și numeroși autori români.

A rămas activă până aproape de sfârșitul vieții, refuzând să se despartă de teatru. Eleganța, vocea și rigoarea sa au făcut-o iubită de public, dar longevitatea artistică a fost rezultatul unei discipline pe care puțini au reușit să o păstreze atât de mult timp.

Povestea vieții sale este, în esență, povestea unei iubiri totale pentru scenă. Pentru Adela Mărculescu, teatrul nu a fost doar locul în care a lucrat. A fost locul în care a trăit cu adevărat.