L’Oréal România lansează MIXA, brandul expert în îngrijirea pielii sensibile, de aproape 100 de ani
L’Oréal România aduce un nou brand în portofoliul său, consolidându-și astfel poziția de lider dobândită pe piața locală a produselor cosmetice. De aproape 100 de ani, MIXA își menține angajamentul de a oferi produse sigure și eficiente, potrivite pentru toate nevoile pielii sensibile și adaptate pentru întreaga familie.
Pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor consumatorilor de pretutindeni, L’Oréal a creat un portofoliu excepțional de mărci organizat în patru divizii strategice, toate având drept numitor comun pasiunea pentru frumusețe și inovație: Divizia de Cosmetică Activă, Divizia Luxe, Divizia Produselor Profesionale si Divizia Produselor de Larg Consum, cea care democratizează produsele pentru o frumusețe accesibilă și sustenabilă.Lansarea brandului MIXA vine în completarea portofoliului de mărci al Diviziei Produselor de Larg Consum, divizie ce cuprinde și marcile globale L’Oréal Paris, Maybelline New York, Garnier și NYX Professional Make Up.
Povestea MIXA a debutat în mediul farmaceutic francez, în 1924, marca fiind inițiată și dezvoltată de către doctorul farmacist Roger. Acesta și-a folosit experiența farmaceutică, prin amestecarea ingredientelor active cu cele tradiționale, pentru a crea un unguent care să amelioreze pielea sensibilă și uscată a mâinilor. De aici s-a născut și numele brandului MIXA care se referă la acțiunea de mixare tradițională.
Timp de aproape 100 de ani, portofoliul MIXA s-a extins de la produse pentru îngrijirea mâinilor, la produse dedicate pielii sensibile a bebelușilor, urmând ca astăzi să ofere rutine hipoalergenice complete de îngrijire a tenului, a corpului, dar și pentru bebelusi si copii. În prezent, acest brand franțuzesc își consolidează reputația de specialist în îngrijirea pielii sensibile oferind produse care îmbină eficacitatea cu siguranța.
“În 2014, una din trei românce declara că are un ten sensibil, iar la începutul anului 2020, una din două românce afirma același lucru. Am corelat acest insight cu oferta disponibilă pe piața din România și am realizat că nu există foarte multe opțiuni pentru aceste consumatoare, atât din punctul de vedere al prețului, cât și din cel al distribuției. Am luat astfel decizia de a lansa MIXA, o marcă ce își propune să ajute 50% dintre persoanele din România să aibă în permanență grijă de pielea sensibilă. Am mare încredere că odată cu lansarea MIXA, consumatoarele vor descoperi produse eficiente, testate și certificate de dermatologi, accesibile și, în același timp, distribuite la nivel național.”
Ambasadorul marcii MIXA în România este Dr. Oana Spânu, medic primar Dermatologie – Venerologie și membru al World Society Interdisciplinary Anti-Aging Medicine și al Societății Române de Dermatologie. Dr. Oana Spânu urmează o pregatire medicală continuă, prin absolvirea cursurilor importante din domeniu și participarea cu lucrări la congresele internaționale de specialitate, intensificându-și căutările în elaborarea programelor personalizate de îngrijire a pielii.
“În ultimii ani, numărul femeilor care declară că au pielea sensibilă a crescut considerabil. Am observat acest lucru atât la pacientele mele, cât și în studiile de specialitate. Astfel, am ales să mă alătur misiunii MIXA în România, aceea de a oferi o soluție de îngrijire eficientă și accesibilă pentru toate tipurile de piele sensibilă. Împreună cu Mixa credem că îmbunătățind calitatea pielii sensibile înca de la primele semne, putem contribui la îmbunătățirea calității vieții.”, a afirmat Dr. Oana Spânu.
Produsele de îngrijire MIXA sunt elaborate sub supravegherea experților dermatologi și respectă un standard strict de formulare:
- Formule testate 100% pe pielea sensibilă
- Formule hipoalergenice
- Testate sub control dermatologic
- Toleranță dovedită clinic
- Formule alcătuite dintr-un număr limitat de ingrediente pentru a limita riscurile alergiilor
- Ingrediente active pentru a ajuta la calmarea simptomelor pielii sensibile: uscăciune, roșeață, senzație de iritație, intoleranță, piele cu tendință atopică.
Portofoliul MIXA, pe plan local, include 29 de referințe, produse special concepute pentru fiecare nevoie a pielii:
- Rutina anti-imperfecțiuni: apă micelară Anti-Imperfection, gel de curățare Anti-Imperfection, loțiune Anti-Imperfection, mască exfoliantă 3 în 1 Anti-Imperfection și cremă hidratantă 2 în 1 Anti-Imperfection
- Rutina pentru tenul reactiv: apă micelară Anti-Irritations, spumă de curățare și cremă hidratantă Anti-Redness
- Rutina pentru piele deshidratată: apă micelară Very Pure, cremă hidratantă (Hyalurogel Light/Rich), cremă hidratantă de noapte - Hyalurogel Night și lapte de corp Hyalurogel
- Rutina pentru ten uscat: apă micelară Anti-Dryness, cremă hidratantă Extreme Nutrition, balsam de corp Regenerating Surgras, lapte de corp Intense Noruishment, cremă de mâini (Surgras/ Intense Nourishment)
- Rutina Optimal Tolerance: apă micelară Optimal Tolerance, lapte demachiant Optimal Tolerance, cremă de față pentru întreaga familie, cremă hidratantă (Balacing Cream 6%, Balacing Cream 10%)
- Baby: balsam de corp Atopiance, gel de curățare Atopiance, gel de duș Surgras, șampon micelar, spumă și ulei de curățare 2 în 1.
Produsele MIXA sunt disponibile în rețeaua drogheriilor DM, în Farmacia Tei, Bebe Tei și online pe emag.ro, beautybee.ro, farmaciatei.ro și bebetei.ro.
Descoperiți produsele MIXA: www.mixa.ro