Balaur: Un thriller românesc cu tematică religioasă
Actualitate · Tema zilei / 22.09.2022

Debutul în lungmetraj al regizorului Octav Chelaru.

„Mulțumesc!” Așa îi răspunde Ecaterina, profesoara de religie, lui Iuliu, elevul ei, după ce fac sex în mașină. Locul idilic în care se consumă într-un act intens obsesia celor doi e și locul în care Ecaterina își ascunde țigările, sub o piatră, de unde se mai servește din când în când cu câte o recompensă, în urma porției de jogging prin pădure, singura ei formă de libertate. Pentru că altfel, Ecaterina e sclava îndatoririlor ei civice, materne sau creștinești. De la școală acasă, de la fiul ei la soțul ei, tot sistemul o revendică și o subjugă.

Ecaterina, însă, nu e o profă de religie obișnuită. Ea își îndeamnă elevii să pună întrebări în schimbul unei note iar orele ei par mai degrabă seminare de filosofie. Elevii nu doar că pun întrebări, dar adresează chiar frământări fundamentale, legate de liberul arbitru versus predeterminare, de paradoxul trădării lui Iuda și așa mai departe. Iuliu se întâmplă să fie apăsat de astfel de căutări, fiind și el o victimă inadaptată, cu o copilărie dureroasă în cârcă. 

Citește mai mult...

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro