Prietena Cristinei Ţopescu: „Cris intrase într-o depresie. Nu avea serviciu, avea promisiuni. Începuse să aibă datorii“
Actualitate · Tema zilei / 14.01.2020

Prietena Cristinei Ţopescu a postat pe pagina de Facebook a jurnalistei o înregistrare audio în care spune că aceasta suferea de depresie întrucât avea probleme cu banii şi îşi plătea cu greu facturile, în timp ce promisiunile de proiecte si de colaborări nu s-au concretizat.

Diana Maria, prietena Cristinei Țopescu, a promis luni, pe pagina oficială de Facebook a jurnalistei, că va prezenta informațiile pe care le cunoaște despre ultima perioadă din viața acesteia.

"Numele meu este Diana Maria. De formaţie sunt jurnalist. Am lucrat la Evenimentul zilei, biroul de presă Iaşi, sub conducerea domnului Daniel Condurache, la Gazeta de Sud si din 2004 am trecut în online. Pe Cristina Ţopescu am cunoscut-o în 2015, la primul marş Colectiv care a fost organizat de una din prietenele şi vecinele mele, Oana Voicu. Ea se afla printre organizatori. Atunci ne-am cunoscut (...) şi a fost un fel de amor la prima vedere, pentru că în momentul în care Cristina a aflat că eu am o boxeriţă şi o maidaneză adoptată m-a văzut şi m-a privit altfel, pentru că aşa era Cris"

, povestește prietena Cristinei Ţopescu în fişierul audio postat.

Cristina Ţopescu se descurca foarte greu


Diana Maria spune că erau vecine şi se ajutau una pe cealaltă. Cristina Ţopescu a trebuit să părăsească Antena 3, iar atunci ea a primit mai multe oferte de locuri de muncă. După ce a demisionat, jurnalista a crezut că îşi va găsi o slujbă. "Din păcate, toate acele promisiuni au fost vorbe în vânt. Îi văd pe mulţi dintre foştii noştri colegi de breaslă cum plâng la televizor şi cum vorbesc despre veleităţile de mare jurnalist ale Cristinei Ţopescu. Oameni buni, să vă fie rușine! Dacă aţi fi considerat-o un mare jurnalist şi dacă aţi fi iubit-o atât de mult, aţi fi ajutat-o în aceşti ultimi ani în care i-a fost îngrozitor de greu. Dar nu: i-aţi promis lucruri, i-aţi promis colaborări şi când Cristina vă suna periodic să vă întrebe dacă se concretizează acele planuri făcute împreună, voi nu mai răspundeaţi la telefoane şi la mesaje și o ignorați"

, a spus aceasta.

Cristina Ţopescu a reuşit să găsească o colaborare la Canal 33, dar se descurca extrem de greu, mai spune prietena sa. O doamnă bolnavă de cancer i-a dat din banii de tratament Cristinei Ţopescu ca să-şi plătească chiria şi utilităţile.

"Monica Pop a spus că draga noastră Cris era depresivă. Nu vi se pare normal? Cristina nu avea serviciu, îngrijea, în 2015, 12 căţei, în plus hrănea maidanezi din șapte locuri care s-au făcut opt. Cristina plătea tratament din buzunarul propriu. Singura ei grijă era să aibă bani pentru următoarele lucruri: chirie, utilităţi, benzină şi câte un pachet de ţigări. Ei nu îi trebuia nimic. Toţi banii mergeau pe castrări, mâncare pentru căţei, tratamente"
, a spus Diana.

"Se vorbeşte despre o Cristina Ţopescu pătimaşă, a fost un conglomerat antagonic de stări, de trăiri, de inteligenţă scliptoare, dublată de o sensibilitate anume, dar şi de duritate si agresivitate. Da. Cris intrase într-o depresie. Nu avea serviciu, avea promisiuni. Începuse să aibă datorii, a reuşit să plătească o parte dintre ele. Dar Cristina a fost o luptătoare”, mai spune aceasta.

Depresia s-a adâncit după moartea tatălui


După ce a rămas fără serviciu şi după moartea tatălui său, Cristian Ţopescu, depresia jurnalistei s-a accentuat, mai spune Diana. Însă ea nu s-a sinucis, subliniază aceasta.



"Cum să nu devină Cristina tristă când, după ce a murit tatăl ei, toţi prietenii au sunat-o. Unul nu a intrebat-o, deşi ştiau că nu lucrează: Cristina, ai cu ce să-ţi plăteşti chiria, ai unde să stai? Numele sonore care fac azi rating cu numele Cristinei şi-au prezentat condoleanţe. (...) Am hrănit-o pe Cristina, am dormit cu Cristina pentru că era dărâmată. (...) Nu spuneţi prostii despre Cristina, pentru că nu aţi cunoscut-o", spune prietena jurnalistei.


Aceasta explică şi de ce vreme de trei săptămâni nu a vorbit cu Cristina Ţopescu: "Cristina îşi găsise serviciu, era fericită. (...) Era un fel de mini club între vecine. Mă intreba: ai văzut-o pe Cristina? <<Nu am văzut-o din data de 19. (...) Stai s-o sun şi eu>>. Telefoanele sunau în gol. Am conchis că e posibil să fie supărată pe noi pentru că nu îi făcusem o invitaţie expres de sărbători. (...) Nu mi-am făcut griji pentru că o vedeam activă pe Whatsapp, pe Facebook. Am vorbit cu Ina (...) relaxat. Nu ne ţineam în chingi, erau lucruri relaxate. Am dat o raită, căţeii se vedeau, dar nu părea nimic suspect. Dumincă, însă, când am sunat iarăşi, i-am trimis mesaje, îi lăsasem şi un bilet în uşă. Nu am primit niciun răspuns. (...) Cristina nu avusese probleme de sănătate majore, analizele erau ok. Eu ţipam <<Cristina!>>. Ina, prietena noastră comună, a spus că poate a plecat în străinătate”.

Abia după ce a aflat că de două săptămâni nu mai luase mâncare pentru câini, Diana Maria s-a uitat în curte ulterior şi a văzut că doi câini sunt căzuţi, iar atunci a sunat la 112. După ce au venit echipajele de intervenţie, au forţat uşa, au aprins luminile şi au văzut trupul fără viață.

"Cristina a murit cum a spus că îşi doreşte să moară - în somn, cu căţeii. În mod sigur, nu a suferit. Poziţia în care era - cum dormea ea, ca un bebeluş. (...) A fost un om cu totul deosebit. Avea un cuvânt preferat: iubire"
, a mai spus prietena jurnalistei.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro