Vezi de ce unii creștini țin Postul Crăciunului și ce interdicții ai în această perioadă
Actualitate / 14.11.2022

Pentru mulți dintre noi, sezonul sărbătorilor de iarnă, care vine în curând, este o goană nebună după produse de consum. Ne sărbătorim cu mâncăruri bogate, apoi ne prăbușim. Dacă ne uităm în urmă, în istorie, primii creștini nu au abordat Crăciunul în acest fel. În loc să se ospăteze înainte de Nașterea Domnului, au postit.

Creștinii ortodocși răsăriteni încă postesc timp de șase săptămâni înainte de nașterea lui Isus. Iar postul este recomandat de o mulțime de credințe, care își valorifică beneficiile spirituale, de la stăpânirea de sine la liniște, calm, echilibru emoțional.
 
Părintele bisericii timpurii, Sf. Vasile, a numit postul o „garanție pentru suflet” și a spus că „naște profeți”. De asemenea, Isus și-a început slujirea pământească cu post și se aștepta ca și discipolii să postească.
 
În post, unii creștini susțin că abținerea de la anumite alimente, în anumite momente, poate fi bună pentru trupul și sufletul nostru. 
 
Jay Richards, profesor asistent de cercetare la Universitatea Catolică, membru laic al ordinului dominican și autor al cărții viitoare „Mâncați, postiți, sărbătoriți: un ghid creștin pentru postul intermitent”, afirmă: „Interesul meu principal este să încerc să recuperez o disciplină spirituală pierdută”.
Postul este, de asemenea, un act de rebeliune împotriva consumerismului necruțător al Crăciunului, susține Richards.
 

 
Postul Crăciunului durează 40 de zile

 

 Acest post se încheie pe 24 decembrie. Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. 


Ce dezlegări ai în perioada postului


În timpul Postului Crăciunului, miercurea și vinerea nu se mănâncă  untdelemn și nu se bea vin, dar putem mânca hrană uscată, de post, sau legume fierte. Dacă  este ziua vreunui sfânt sau hramul bisericii, avem voie să mâncăm pește. 
Marțea și joia nu mâncăm pește, dar avem voie untdelemn și vin. Doar dacă este ziua vreunui sfânt avem voie pește. 
De asemenea, în fiecare sâmbătă și duminică, între 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) și 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul), este dezlegare la pește.
 

 
Interdicții în perioada Postului Crăciunului

  •  Nu se fac nunți și botezuri.
  •  Nu se cântă și nu se dansează.
  •  Nu se consumă ouă, carne, lapte, brânză și nici alte derivate ale acestora.
  •  Nu se bea alcool și nu se fumează.
  •  Se mănâncă pește doar în zilele în care este dezlegare la peşte.
  •  Nu se face sex. 
 

Originile postului religios

 
 
Biserica Catolică a instituit Adventul în jurul anului 550 d.Hr. ca sezon pregătitor pentru Crăciun, a spus Timothy O’Malley, istoric și teolog la Universitatea Notre Dame. 
Datele Adventului s-au schimbat de-a lungul anilor. La un moment dat, a început pe 11 noiembrie, iar acum începe cu patru duminici înainte de Crăciun. 
 
Postul din Advent a fost ceva mai relaxat decât Postul Mare, perioada care precede Paștele. Dar creștinii erau, încă, așteptați să se abțină de la carne, lactate și dulciuri în anumite zile”.
 
Totuși, potrivit lui O’Malley, creștinii obișnuiau să postească mult mai des. Pentru mulți, miercurea, vinerea și, uneori, sâmbăta erau zile de post. Creștinii posteau și în așa-numitele „zile de jar”, când anotimpurile se schimbau.
 
Ulterior, protestanții au renunțat la unele tradiții catolice, inclusiv la post. Dar și catolicii au încetat în mare măsură postul după Consiliul de la Vatican, din anii 1960, care a măturat multe cerințe antice ale catolicilor în fața reformelor moderne.
 
Un alt motiv pentru care postul a cam căzut în derizoriu, în epoca noastră, îl constituie faptul că este greu de ținut. Corpurile noastre, obișnuite cu rezerve nesfârșite de zaharuri și carbohidrați, se așteaptă să fie hrănite la fiecare două ore, iar ideea de a ne sacrifica fericirea pentru scopuri spirituale - întotdeauna o încercare dificilă - a făcut ca postul să fie și mai greu de ținut, a mai spus Richards.
 
Dar acum, unii creștini spun că postul capătă noi valențe în rândul tinerilor credincioși, căpătând noi semnificații, nebănuite, cum ar fi „post” de la... rețelele sociale sau de la... Internet.

 
Postul poate lua multe forme

 
 
Totuși, postul nu a fost complet abandonat de creștinii americani contemporani.
La Biserica Ortodoxă Sf. Antonie, din Butler, Pennsylvania, o mare parte din congregație participă, într-un fel, la Postul Nașterii Domnului, a spus Bogdan Bucur, preotul paroh.
 
Postul care începe pe 15 noiembrie cere ca cea mai mare parte a membrilor congregației – cu excepția tinerilor, bătrânilor și femeilor însărcinate – să devină, practic, vegani în timpul săptămânii, fără carne sau lactate, iar consumul de pește este permis doar în weekend.
Bucur a explicat că postul este un mijloc, nu un scop.
 
Majoritatea creștinilor nu cred că micile sacrificii ale postului îi plac lui Dumnezeu sau ușurează drumul către cer.

Mai degrabă, postul este o modalitate de a vă pregăti pentru Crăciun, a mai spus Bucur. El a comparat postul cu curățarea casei înainte de sosirea unui oaspete.
 
 

Și nu toate posturile implică mâncare - povestea unui pastor american


 
La Biserica Comunitară Ferrysburg, din Spring Lake, Michigan, pastorul Nate Visker a decis să recurgă la un alt tip de post, bazat pe abținerea de la... știri.
Când un reporter de la CNN a sunat pentru a-l întreba pe Visker despre postul lui, el s-a gândit că ar putea fi o glumă.
 
Visker, care a fost pastor al congregației reformate de lângă malul lacului Michigan din 2004, a spus că aproape consumă știrile pe pilot automat: aplicația Google News, alertă de știri, titluri locale etc.
 
„Când am început să mă gândesc la lucrurile care mă distrag cel mai mult, care m-au făcut să-mi pierd perspectiva și emoțiile să sară în sus și în jos, am ajuns la concluzia că știrile sunt în fruntea listei. Înainte obișnuiam să am o anumită pace interioară. Ciclul de știri mi-a furat acea pace”, a spus Visker. 

 
Satisfacerea nevoilor spirituale 

 
În timp ce mulți oameni nu acceptă o extindere a definiției cuvântului post, pentru că asta ar însemna să se abțină și de la anumite lucruri, nu  doar de la mâncare, Visker  (45 de ani) a spus că postul lui este, practic, o disciplină spirituală.
 
Pentru pastori, presiunile de Crăciun pot fi o provocare. Există biserica de împodobit, corul de copii are de repetat, predica trebuie scrisă, văduvele și bătrânii trebuie vizitați. 
Ajutându-și congregația să se pregătească spiritual pentru Crăciun, a spus Visker, el pierde uneori din vedere propriile sale nevoi spirituale.
 
De asemenea, pastorul a mai spus că nu le poate recomanda creștinilor să-și arunce televizoarele. 
Urmărirea știrilor, fie că este vorba de bătălii politice sau de afaceri internaționale, este, oarecum, o datorie civică, a spus Visker.
 
„Cred că este important să fim activi și implicați în lumea noastră. Dar orice putem face pentru a ne simplifica viețile și pentru a face spațiu pentru reflecție în această perioadă a anului va fi un cadou pe care ni-l facem singuri”, a mai afirmat pastorul.
 
Pentru Visker, postul său include acest articol, ceea ce înseamnă că probabil că nu îl va citi. Cel puțin, nu până pe 26 decembrie.
 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro