Confesiunea unui supermodel: „Menopauza mi-a afectat memoria“

Vedete / 30.01.2018

Yasmin Le Bon (53 de ani) a povestit într-un interviu cum a chinuit-o menopauza: ai dureri, eşti obosită şi uiţi tot, a explicat ea.

Cu picioarele-i nesfârşite şi un look tineresc, arată ca un supermodel la apogeul carierei. Şi totuşi, acum are 53 de ani, iar aparenţele înşală. Yasmin Le Bon a dezvăluit că menopauza i-a răvăşit viaţa şi a trecut cu greu peste această etapă din viaţa sa.

Într-un interviu publicat de revista Red, pentru care a făcut şi o şedinţă foto, vedeta a vorbit despre impactul pe care menopauza l-a avut asupra vieţii sale: "Menopauza e un rahat, de fapt. Ai dureri într-una, eşti obosită şi nervoasă şi ai o grămadă de probleme", a spus ea. Yasmin a mai spus că a avut şi probleme cu memoria. "Uiţi şi de întâlnirea cu endocrinologul ăla nenorocit. Nu poţi să-ţi aminteşti nici unde ai parcat maşina", a mărturisit ea.


"Este important să le vorbeşti oamenilor despre asta. Vorbesc cu fetele mele pentru că vreau ca ele să fie mai pregătite decât am fost eu", a mai spus vedeta în interviul citat de Daily Mail.

Yasmin este căsătorită de 32 de ani cu Simon Le Bon, membru al trupei Duran Duran. Ei au trei copii - Amber (28 de ani), Saffron (26 de ani) şi Talullah (23 de ani).

Vorbind despre secretul unei relaţii de succes, Yasmin a explicat: "Spaţiul este mântuirea oricărei relaţii. Spaţiul din minte şi spaţiul fizic. Întrebarea este: cât de mult? Prea multă distracţie nu este întotdeauna un lucru bun."


Întrebată cum îşi gestionează furia, ea a răspuns: "Când simţi că eşti pe punctul de a exploda, trage adânc aer în piept, expiră cu graţie şi cu calm. Într-o relaţie lungă şi adâncă, va fi timp pentru a exersa aceste sentimente într-un mod mai bun."

"Nimic bun nu iese din furie. Dar nici din linişte nu vine nimic bun. În căsătorie şi în orice relaţie nu lăsa aceste lucruri nespuse. Viaţa e prea scurtă", a spus vedeta.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro