Mă lupt cu endometrioza de 10 ani. Ce aș vrea să învețe alte femei din greșelile mele
Sănătate · Medicina generala / 28.09.2020

Ar fi bine dacă ne-am putea întoarce în timp ca să ne șoptim niște mici indicii despre viitor. Eu m-aș întoarce în urmă cu zece ani și mi-aș spune „AMH”.

Endometrioza este în continuare o boală misterioasă, deși în prezent se știu mult mai multe despre ea decât se știau în urmă cu 10 sau 20 de ani, când nici măcar medicii nu prea reușeau să o recunoască. În condițiile în care 30-40% dintre femeile din întreaga lume suferă de endometrioză.

Pe scurt, endometrioza este o boală în care endometrul, mucoasa care căptușește interiorul uterului și este eliminată la fiecare menstruație, apare și se dezvoltă în alte zone decât uterul, precum ovare, trompe uterine, vezica urinară, intestine etc. La fiecare ciclu menstrual acest țesut se inflamează și crește, ducând la aderențe care deformează tot ce le stă în cale și provoacă dureri îngrozitoare. Pentru că afectează ovarele, trompele uterine și creează aderențe care „îngheață” uneori întreaga zonă pelvină, endometrioza provoacă infertilitate. Nu se știe cu exactitate de ce apare, nu există tratament care să o vindece (poate fi doar ameliorată) și nu poate fi prevenită.
Am fost diagnosticată cu endometrioză în urmă cu opt ani, dar boala era deja prezentă de aproximativ doi ani, timp în care m-am plimbat de la un medic la altul ca să aflu ce se întâmplă cu mine. În tot acest timp am învățat multe despre boala mea și am făcut și multe greșeli care nu mai pot fi reparate. Iată ce mi-aș dori să știe femeile care sunt diagnosticate cu endometrioză:

Alege-ți un medic ginecolog bun și „păstrează-l”


Este bine să ai un medic ginecolog la care să mergi cu regularitate. Este important ca medicul să-ți cunoască istoria medicală, să te știe, să știe cum evoluează diferite probleme cu care te confrunți și să-ți dea sfaturi cu privire la ceea ce îți dorești pentru viitor. Eu am făcut greșeala de a schimba medicii în funcție de „cine e disponibil”. Nu am ținut cont la ce medic mă programez. Erau doar consultații de rutină și păream perfect sănătoasă. Chiar și când am început să am dureri puternice aproape toți medicii la care am fost îmi spuneau că am niște chisturi pe ovar și atât, care dispar singure, în rest sunt perfect în regulă. Pot să spun că m-am diagnosticat singură după ce am cunoscut pe cineva care avea endometrioză și avea exact aceleași simptome ca și mine. Dacă aș fi mers la același medic an de an, sigur ar fi observat că acele chisturi nu dispar, ci evoluează.

Nu accepta soluțiile radicale și cere mereu o a doua opinie


De-a lungul timpului am dat peste tot soiul de medici. Unii absolut excepționali, alții care nu păreau să fi auzit prea multe despre această boală. Am primit variante radicale de tratament precum inducerea menopauzei (la 25 de ani) sau îndepărtarea chirurgicală a ovarelor. Un medic mi-a propus să-mi scoată ovarul drept pe care aveam un chist endometriozic, să fac rapid un copil, apoi să-mi scoată și ovarul stâng, doar așa, preventiv. Din fericire am fost inspirată să refuz. După lungi căutări am descoperit un medic extrem de bun, specializat în endometrioză și chirurgie laparoscopică. A reușit în urma unei operații care a durat două ore să îndepărteze aderențele și chistul endometriozic, salvând în același timp ovarul afectat. 

Fă-ți un test AMH


Endometrioza poate afecta și rezerva ovariană din cauza chisturilor și aderențelor care distrug țesuturile la nivelul ovarelor. Rezerva ovariană reprezintă numărul de ovocite cu care o femeie se naște - după epuizarea acestor ovocite nu mai sunt produse altele noi. Este un număr determinat genetic și scade treptat odată cu trecerea anilor. La scurt timp după ce primești diagnosticul de endometrioză ar trebui să discuți cu un medic specializat în infertilitate. Endometrioza este a doua cauză de infertilitate în rândul femeilor - unele femei care au endometrioză rămân însărcinate pe cale naturală, altele nu.

Testul AMH, o analiză de sânge, îți arată care este rezerva ta ovariană, iar medicul îți va recomanda cea mai bună soluție astfel încât să poți avea un copil atunci când ești pregătită. Nu toți medicii recomandă această analiză, din motiv că rezultatul ar putea fi o cauză suplimentară de stres pentru femeile care își doresc un copil. În zece ani de endometrioză, un singur medic a vrut să afle nivelul AMH-ului, când era deja prea târziu și rezerva mea ovariană era aproape zero. Aș fi vrut ca măcar un medic să fi avut curiozitatea să verifice nivelul AMH-ului mult mai devreme. Dacă ai endometrioză și niciun medic nu ți-a recomandat până acum o analiză AMH, cere tu. 

Apelează la congelarea ovocitelor


De obicei, medicii recomandă să faci un copil în primul an după operația de îndepărtare a chisturilor și anderențelor endometriozice, pentru că acestea pot să reapară în aproximativ doi ani. Dar dacă nu ai posibilitatea aceasta, atunci ar trebui să discuți cu un medic specializat în infertilitate despre crioconservarea ovocitele. Este o măsură de siguranță pe care merită să o iei. 

Va urma

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro