Netflix, decizie neinspirată: La câteva săptămâni de la înmormântarea Reginei Elisabeta, prezintă, în The Crown, o aventură a Prințului Philip
Actualitate / 10.10.2022

Serialul The Crown, prezentat de Netflix, urmează să facă o surpriză neplăcută familiei regale britanice: la doar câteva săptămâni de la înmormântarea reginei Elisabeta, va prezenta o aventură a prințului Philip.

Bazat, teoretic, pe fapte istorice, acest serial urmărește povestea reginei Elisabeta a II-a și trasează evenimentele politice și personale care i-au conturat domnia.
 
Practic, The Crown spune povestea interioară a două dintre cele mai cunoscute adrese din lume – Palatul Buckingham și 10 Downing Street – și intrigile, poveștile de dragoste și mașinațiile din spatele marilor evenimente care au conturat a doua jumătate a secolului XX. Două case, două curți, o Coroană. 

 
 
Fost secretar al Reginei Elisabeta: "Este un gunoi crunt" 

 
 
Prințul Philip va fi prezentat, pe Netflix, în The Crown, în scene intime, alături de prietena apropiată. Penny Knatchbull.
Fostul secretar de presă al Reginei, Dickie Arbiter, a afirmat, referitor la această filmare: „Este un gunoi crunt”. De asemenea, experții regali au spus că a prezenta scene intime cu Philip și prietena de familie, Penny, a fost o decizie crudă, în special acum, atât de curând după ce regina a fost înmormântată lângă soțul ei.
 

 
Philip discută despre căsnicia sa cu Penny

 
 
Netflix a luat în considerare suspendarea lansării celei de-a cincea serii, dar va continua pe 9 noiembrie, așa cum era planificat.
Telespectatorii îl vor vedea pe Ducele de Edinburgh, care a murit în urmă cu 18 luni, trăind o aventură cu o femeie frumoasă, din înalta societate, Penny, acum Contesa Mountbatten de Birmania, în vârstă de 69 de ani.
 
În film, ei sunt văzuți atingându-și mâinile, în timp ce el îi divulgă detalii despre căsnicia lui.
 

 
Editorul revistei Majesty: "Aceasta este ficțiune"

 
 
Filmarea i-a înfuriat pe experții regali, inclusiv fostul secretar de presă al Reginei, Dickie Arbiter. El a declarat: „La doar câteva săptămâni după ce națiunea și-a înromântat Regina lângă Prințul Philip, acest lucru este un gunoi foarte dezagreabil și, sincer, crunt. Adevărul este că Penny a fost prietenă o perioadă lungă cu întreaga familie. Netflix nu este interesat de sentimentele oamenilor.”
 
Editorul revistei Majesty, Ingrid Seward, a adăugat: „Este de un prost gust extrem. Aceasta este ficțiune. Nu exista nicio șansă, nici într-un milion de ani, ca prințul Philip să fi discutat cu cineva despre căsnicia lui. Familia regală probabil că nu va urmări acest episod din film, tocmai pentru a nu se enerva.”
 
În controversatul episod din The Crown, prințul Philip, interpretat de Jonathan Pryce, 75 de ani,  este prezentat învățând-o pe Penny să meargă cu trăsura (Natascha McElhone, 52). În timp ce face acest lucru, el i se destănuie și îi povestește că în căsnicia lui există niște  „probleme”, deoarece el și soția sa „au evoluat în direcții separate”.
 
În viața reală, prințul Philip era prieten apropiat cu Penny, mai ales după 1991, când fiica ei Leonora, în vârstă de cinci ani, a murit de cancer la rinichi. De asemenea, Penny a participat atât la înmormântarea prințului Philip, în 2019, cât și la cea a Reginei, în acest an.
 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro