Cântăreţul Robin Gibb este în comă, iar medicii se tem că acesta nu mai are de trăit decât câteva zile.
Cântăreţul Robin Gibb este în comă, iar medicii se tem că acesta nu mai are de trăit decât câteva zile.
Solistul în vârstă de 62 de ani, membru fondator al grupului disco Bee Gees, a fost operat la nivelul intestinului la sfârşitul lunii martie, după ce, cu o lună înainte, el vorbea despre o vindecare "spectaculoasă" a sa de un cancer hepatic cu care fusese diagnosticat, anunță cotidianul britanic Daily Mail, citat de Mediafax.
Speculaţiile apărute în presă despre starea de sănătate a cântăreţului Robin Gibb au fost alimentate în ultimele luni de alura scheletică a artistului, însă acesta afirma în luna februarie că tumoarea descoperită în colonul său "aproape a dispărut", iar el se simte "fantastic".
Robin Gibb a fost internat pentru câteva zile în octombrie 2011, din cauza unor dureri abdominale severe, fiind diagnosticat cu o inflamaţie a colonului.
Cântăreţul - care este vegetarian şi nu consumă alcool sau alte substanţe nocive - suferea de dureri de stomac de mulţi ani, medicii nefiind capabili să determine cauza exactă a acestora.
Tot în 2011, în aprilie, el a fost obligat să anuleze din această cauză o serie de concerte în Brazilia, la recomandarea medicilor.
În 2010, Robin Gibb a suferit o operaţie din cauza unei ocluzii intestinale, aceeaşi afecţiune care a dus la moartea fratelui său geamăn Maurice, în 2003, relatează Mediafax.
Trupa Bee Gees, fondată în 1958, a fost compusă iniţial din gemenii Robin şi Maurice Gibb şi fratele lor mai mare Barry, acum în vârstă de 65 de ani.