Heidi Klum, bunicuța care i-a șocat pe toți în noaptea de Halloween
Divertisment · Vedete / 01.11.2013

Supermodelul german i-a lăsat mască pe invitații de la petrecerea sa: ea s-a transformat într-o bătrânică firavă, care se sprijinea într-un baston.

Cele mai multe vedete cheltuiesc o avere pentru a rămâne tinere. Supermodelul german în vârstă de 40 de ani a investit însă timp și bani pentru a arăta cam cum va fi ea când va îmbătrâni. A ieșit ceva senzațional, care a uimit presa și publicul.

În seara de 31 octombrie, ca de fiecare dată în ultimii 14 ani, Heidi Klum a organizat o petrecere de la Halloween. De data aceasta, ea a avut cea mai tare apariție, șocându-i pe invitați și pe fotoreporterii care s-au repezit să o pozeze din toate unghiurile.



Heidi s-a transformat într-o bătrânică gârbovită, care abia pășea, ajutându-se de un baston, și zâmbind obosită de povara "vârstei înaintate".



Privind-o, este practic imposibil să-ți dea seama că femeia cu chipul brăzdat de riduri și cu părul alb, cu gâtul "ca de curcan", cu mâinile zbârcite și pline de pete și cu picioarele pline de vene proeminente este una dintre cele mai frumoase femei din lume.



Îmbrăcată într-un costum din două piese, un sacou și fustă bej cu tivuri și motiv negre și cu o cămașă înflorată, un decolteu în V care îi lăsa la vedere, fără reținere, pieptul ridat, peste care atârna un șirag de perle albe, vedeta era încălțată cu o pereche de pantofi crem cu o curelușă neagră cu cataramă.



În timp ce cu mâna dreaptă se sprijinea foarte credibil în bastonul negru, pe stânga ducea o poșetă crem.



Modul foarte realist în care Heidi Klum s-a deghizat, cu toate detaliile foarte atent lucrate, fără nicio greșeală, este o capodoperă care ar merita un Oscar pentru machiaj. Și, de fapt, transformarea vedetei este rezultatul muncii unei echipe de Oscar, premiată pentru make-up.



Modelul german și-a încântat cei 1,9 milioane de admiratori de pe Twitter, publicând pe contul său de Instagram câteva fotografii realizate în timpul machiajului.

 

"Ok, fraților... mă îndrept spre viitor", a scris ea. "Vremuri drăguțe", a adăugat fosta soție a lui Seal, lângă pozele în care se vede cum experții în machiaj își făceau metodic treaba, îmbătrânind-o pe Heidi.

Heidi s-a ales astfel cu o perucă, vene groase care imită varicele, proteze cu riduri, o mască de silicon pe față și cocoașă aplicată de talentații artiști make-up Bill Corso și Mike Marino.



Corso a câștigat un Oscar pentru machiajul din "A Series of Unfortunate Events" și un Emmy pentru serialul "Grey Gardens", produs de HBO. Marino a relizat machiajul pentru "Boardwalk Empire", "Black Swan" și "Men in Black 3", , scrie ziarul britanic Daily Mail.

"Am început să mă gândesc la ideea asta cu câteva luni înainte de Halloween și am avut o echipă uimitoare care a făcut imposibilul posibil. Nu e ceva ce poți decide îăn ultimul moment. E nevoie de o pregătire de câteva luni", a explicat Heidi.



"Vreau ca ceilalți să aibă costume mai tari ca al meu. Vreau ca invitații mei să mă uimească!", a scris vedeta în seara petrecerii organizate la clubul Marquee din New York.

Jurata show-ului "America's Got Talent" și-a obișnuit fanii cu transformările ei reușite din noaptea de Halloween. Anul trecut, ea s-a deghizat în Cleopatra, iar în 2011 a fost un zombie din filmul horror "Hellraiser". În 2008, ea s-a transformat în zeița Hindu Kali.



La fiecare petrecere, Heidi obișnuia să se prezinte cu fostul ei soț, cântărețul Seal, dar anul aceasta ea a preferat să nu se afișeze cu iubitul său, Martin Kristen, cel care i-a fost bodyguard.

Heidi Klum, gazda emisiunii de televiziune "Project Runway", care a obţinut în perioada mai 2011 - mai 2012 venituri de 20 de milioane de dolari, a fost mulţi ani una dintre ocupantele primelor cinci locuri în topul Forbes al celor mai bine plătite manechine din lume, notează Mediafax.



În 2012, editorii revistei nu au mai luat-o în considerare în realizarea topului, pentru că au fost de părere că Heidi Klum este "mai mult o femeie de afaceri şi o celebritate multimedia decât un model".

Celebrul model s-a despărțit în 2013 de artistul Seal, după o căsnicie de şapte ani, cu care are patru copii: doi băieți - Henry, în vârstă de opt ani și Johan, în vârstă de șapte ani, şi două fete - Leni, în vârstă de nouă ani și Lou, în vârstă de patru ani.


Foto: Hepta

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro