Încredinţarea copilului minor este o problemă delicată şi care încearcă să găsească răspunsuri la întrebările pe care fiecare dintre soţi şi le pune: Copilul îmi va fi încredinţat mie? Ce pot să fac pentru a primi copilul?
Instanţa de Judecată încearcă întotdeauna să analizeze toţi factorii care conduc în mod nemijlocit la protejarea interesului superior al copilului minor şi care îi asigură acestuia siguranţă, stabilitate şi o dezvoltare continuă din punct de vedere fizic, psihic, social, intelectual, educaţional ş.a.
Astfel, în momentul în care apar probleme în relaţia de cuplu, dacă părinţii sunt căsătoriţi şi urmează să divorţeze, Instanţa de Judecată se va pronunţa obligatoriu şi cu privire la încredinţarea copilului minor şi la stabilirea unei pensii de întreţinere.
Dacă părinţii acestuia trăiesc în concubinaj şi nu se mai înţeleg (sunt divergenţe), la cererea unuia dintre părinţi, Instanţa de Judecată se va pronunţa cu privire la încredinţarea copilului minor.
Mai mult decât atât, în cazuri de urgenţă (motivate şi argumentate) şi dacă minorul se află în pericol privind creşterea şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia în cadrul familiei, Instanţa de Judecată investită se poate pronunţa printr-o Ordonanţă preşedinţială cu privire la încredinţarea temporară (provizorie) a acestuia până la pronunţarea definitivă şi irevocabilă a cererilor de încredinţare minor menţionate supra (de exemplu soluţionarea cererii de divorţ).
Trebuie să ştiţi că în cadrul acestei proceduri va fi citată obligatoriu şi Autoritatea Tutelară (din cadrul Primăriilor), care va întocmi un referat de anchetă socială privitoare la situaţia copilului minor.
Copilul minor va putea fi încredinţat unuia dintre părinţi sau rude (sau în mod excepţional către terţe persoane), în funcţie de mai mulţi factori, enumeraţi limitativ:
1. Gradul de afecţiune, dragoste, prietenie şi înţelegere faţă de părinţi (minorul va fi ascultat de către Instanţa de Judecată dacă a împlinit vârsta de 10 ani, iar în celelalte cazuri numai dacă se consideră necesar în interesul acestuia);
2. Condiţiile materiale ale părinţilor;
3. Mediul în care a crescut şi a trăit;
4. Modalitatea în care părinţii se vor implica efectiv în dezvoltarea mentală, spirituală, morală şi socială a acestuia;
5. Asigurarea unei stabilităţi şi siguranţe a acestuia privind modul de trai, creştere si educare;
6. Mediul în care se va putea dezvolta armonios;
7. Alţi factori care ţin de garantarea şi respectarea principiului interesului superior al copilului.
Trebuie ştiut că părinţii îşi exercită împreună drepturile părinteşti faţă de copilul lor, iar părintele căruia nu i-a fost încredinţat minorul şi le păstrează în continuare şi are dreptul la relaţii personale cu acesta (avem program de vizitare doar dacă părinţii nu se înţeleg) precum şi la supravegherea continuă a acestuia prin protejarea, valorificarea şi exercitarea drepturilor copilului minor.
Dacă se schimbă temeiurile precizate mai sus, Instanţa de Judecată poate să încredinţeze copilul minor celuilalt părinte, sau în alte cazuri rudelor acestuia.





Eu am obtinut minorul sa-l vad doar 2 ore simbata in prima si in a treai simbata din luna. Minorul are 3 ani . Deoarece sotia de nenumarate ori nu mi-a incredintat copilul nici in acest program am fost la politie si am facut o declaratie spunind aceste lucruri . M-ar interesa cum as putea obtine si ce lege ar regrementa acest lucru sa-mi pot vedea fata cit mai des sau eventual sa am aceleasi drepturi ca fosta mea sotie deoarece am o situatie buna veituri permanente o casa cu camera separata pentru copil dotata special pentru copii de vista minorului. Cer ajutorul dv ca avocati si reprezentanti ai legii deoarece la noi in provincie avocatii sunt doar mincatori de bani termenele sunt foarte inaintate si asa as dori sa ma reprezint singur dupa o temeinica informare din aceste situri. Va multumesc.
Am uitat sa specific ca minorul a fost recunoscut de tata si, cum se deducea din mesajul anterior, copilul locuieste cu mine.
Buna ziua! As dori sa aflu, va rog, daca pot cere custodia copilului (1 an si 4 luni) din afara casatoriei, in conditiile in care tatal este de acord cu demersul acesta si cu vizitele. Vreau sa clarific situatia in mod legal, nu doar ca eu si tatal sa convenim verbal, pentru ca fiecare va avea viata lui personala si eu doresc sa am dreptul de a lua o decizie cu privire la educatia copilului fara sa-l mai deranjez pe tata. Daca da, care-i demersul cel mai ieftin si rapid? Multumesc!
Stimată doamnă Avram Iuliana, Copiii se bucură de ambii părinţi prin lege şi ambii părinţi sunt datori să le ofere întreţinere. În cazul dumneavoastră este o situaţie delicată şi aş dori să ştiu dacă sunteţi căsătorită şi pe numele cui este apartamentul. Cu deosebită consideraţie şi complimente, Av Răzvan-Constantin MURARIU
Eu stau in acelasi apartament ptr. ca nu am unde merge cu copiii. Iar el profita din aceasta cauza. Ca sa nu imi dea banii pentru copii, zice ca imi da voie sa stau acolo cu conditia sa platesc tot, dar si sa cresc copiii. Cateodata nu e dreapta justitia asta...