Atunci când mariajul devine o povară prea greu de suportat pentru unii, soţii au la dispoziţie două proceduri alternative de desfacere a căsătoriei prin divorţ. Prima cale este prin intermediul Instanţei de Judecată (Judecătorie), iar a doua este cea administrativă, la Oficiul de Stare Civilă (din cadrul Primăriilor) sau la Notariatul de la locul căsătoriei sau a ultimei locuinţe comune a soţilor.

Divorţul poate fi realizat şi prin procedură administrativă doar dacă părţile sunt de acord şi nu există copii minori. Dacă există divergenţe între soţi (nu se înţeleg), acestea pot fi soluţionate doar pe cale judecătorească. Şi în acest caz, în faţa Instanţei de Judecată părţile pot să ajungă la un acord privind procedura divorţului, indiferent dacă există sau nu copii minori.

Oricum, divorţul prin acord poate fi soluţionat de către Instanţa de Judecată.

În cazul divorţului prin intermediul Instanţei de Judecată se introduce o cerere de chemare în judecată motivată, care se depune la:

-   judecătoria în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor;

-   dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se afla cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul;

-    când pârâtul nu are domiciliul în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căruia îşi are domiciliul reclamantul.

Atenţie la formularea cererii de chemare în judecată!

Există aspecte de procedură care trebuiesc luate în considerare de către părţi, deoarece judecătorul în cauză nu oferă consultaţii juridice (de exemplu cum trebuie formulată cererea de chemare în judecată). De aceea trebuie avut grijă la modul în care se formulează această cerere, pentru a nu se produce amânări de judecată nejustificate. Trebuie să înţelegem că toată lumea este obligată să cunoască legea, iar necunoaşterea legii române nu conduce la exonerarea de anumite sancţiuni şi răspunderi.

În cazul în care cererea de divorţ nu este prin acordul părţilor, pe lângă proba cu înscrisuri (care este obligatorie în oricare procedură) se pot administra proba prin interogatoriul părţilor şi cea cu martori. De asemenea, Instanţa de Judecată soluţionează acţiunea de divorţ în funcţie de modalitatea procedurală aleasă de părţi şi pe baza probelor  existente la dosar.

De precizat este faptul că, dacă există copii minori născuţi din căsătorie sau adoptaţi în timpul acesteia, Instanţa de Judecată se va pronunţa obligatoriu (chiar în lipsa solicitării părţilor) şi cu privire la încredinţarea lor şi la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere. Instanţa de Judecată se pronunţă şi pe anumite cereri accesorii acţiunii de divorţ, respectiv încuviinţarea de a avea legături personale cu minorul (programul de vizitare), stabilirea numelui pe care îl va purta după divorţ soţul care prin căsătorie a luat numele celuilalt soţ, stabilirea pensiei de întreţinere între soţi ş.a.

Partea care este nemulţumită de hotărârea (sentinţa) pronunţată de către Judecătorie poate formula calea de atac a apelului sau a recursului, în funcţie de situaţie.