Pentru momentele când vrei un look spectaculos, dar fie nu ai produsele necesare, fie nu ai timp destul există eyeliner-ul. Poate ţi se pare ciudat însă doar cu un eyeliner şi o nuanţă de fard deschisă poţi obţine un look sofisticat. Vedeta tutorialului de astăzi este eyeliner-ul negru.
După cum bine ştim era folosit încă din perioada Egiptului antic, însă pentru o lungă perioadă de timp, odată cu căderea Egiptului, va intra în umbră. În 1922, odată cu descoperirea mormântului faraonului Tutankhamon, eyeliner-ul reapare în moda vremii şi în fashion fiind folosit de la actori, cântăreţe, artişti şi până la fotografi. Odată cu trecerea anilor acest produs devine indispensabil şi din ce în ce mai dorit de femei fiind create tipuri de machiaj special pentru el.
Ei vezi? Un produs pe care fie îl foloseşti de mult, fie abia l-ai descoperit, are de fapt în spate o lungă istorie. Să începem, nu?
1. Ştim foarte bine că se aplică baza, doar am spus asta în fiecare articol realizat. De această dată am optat pentru un contouring destul de light astfel încât să îi subliniez pomeţii
2. Corectăm şi dăm formă sprâncenelor cu ajutorul unui kit de sprâncene şi o pensulă teşită
3. Pe pleoapa superioară şi arcadă aplicăm un fard deschis în nuanţe de şampanie, cu o textură irizanta, repetăm procesul şi pe pleoapă inferioară
- 4. Pentru aplicarea şi difuzarea eyeliner-ului vom avea nevoie de două-trei pensule; cu o pensulă de eyeliner trasăm o linie la baza genelor, descendentă spre colţul intern al ochiului. După aplicare, cu pensulă aplicator difuzăm linia spre pleopa mobilă, fără a urca spre arcadă. Atenţie procesul de blending trebuie realizat când produsul este încă proaspăt aplicat, odată uscat acesta nu se mai întinde. Pentru a păstra intensitatea culorii, difuzează doar din partea superioară a liniei.
Repetăm procesul şi pe pleopa inferioară şi unim cele două linii - Aplicăm mascara
- Pentru buze am optat pentru o nuanţă de ruj nude însă merge foarte bine şi un ruj roşu dacă ai o fire îndrăzneaţă.
Cu un singur produs poţi obţine nenumărate look-uri, este poate cel mai versatil produs cu care poţi obţine corecţia ochilor şi de ce nu, schimbarea formei lor. Întotdeauna le cer studentelor mele de la cursurile de make-up să experimenteze, să fie îndrăzneţe şiş a îşi pună imaginaţia la contribuţie, doar aşa vor obţine rezultate şi performanţă! Uşor look-ul de astăzi nu? Ar trebui să îl încerci şi tu!
Fiind ultimul post din această săptămână, închei prin a vă dori un Paşte Fericit, alături de cei dragi, plin de lumină şi căldura în suflet!
Şi cum fiecare articol se termină cu o sesiune de mulţumiri, nu voi omite nici de această dată să îi mulţumesc lui Cristian Dobre, fotograf, care surprinde cele mai frumoase momente şi de această dată Ioanei, sora mea, cea care adoră “bufnit eyes”.
See you next time,
Alina