Este un nutrient esenţial pentru întregul organism, deoarece combate rahitismul şi ajută la dezvoltarea unui sistem imunitar puternic.
Vitamina D este sintetizată în mod natural de organismul nostru, dar cu o condiţie, trebuie să ne expunem la razele ultraviolete ale soarelui, mai ales în timpul verii. Printr-un aport constant de vitamina D în organismul copiilor se poate combate rahitismul şi putem ajuta la dezvoltarea sistemului imunitar.
Depozitele de vitamina D se epuizează în 6 săptămâni, de aceea este important ca în perioadele în care soarele nu este la fel de puternic, cum se întâmplă din toamnă şi până în primăvară, să fim mult mai atenţi la aportul de vitamina D din alimentaţie.
În perioada 3-17 august 2015 s-a realizat un studiu online despre consumul de vitamina D, dar şi despre percepţia mămicilor asupra importanţei acestui nutrient în alimentaţia copilului. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 1.404 mame ce provin din mediul urban. Cercetarea conţine 12 întrebări care conturează importanţa vitaminei D, dar şi care este viziunea pe care mamele o au asupra consumului de vitamina D în alimentaţia viitorului adult.
Cele mai importante rezultate ale studiului au scos în evidenţă un deficit în consumul zilnic de vitamina D, dar şi nesiguranţa mamelor în ceea ce priveşte cantitatea de vitamina D pe care copilul o primeşte zilnic.
Rezultatele studiului
- 73% dintre mame au răspuns că petrec mai mult de 15 minute în perioada aprilie – octombrie, un lucru benefic pentru cei mici.
- 6 din 10 mame cu copii cu vârsta de până la 3 ani au răspuns că au început să dea copilului lapte de vacă după vârsta de 1 an. Laptele de vacă este unul dintre alimentele care conţine o cantitate foarte mică de vitamina D,250 ml de lapte asigură aproximativ 7,3% din doza zilnică de vitamina D, astfel încât,pentru a asigura doza zilnică de vitamina D, copilul are nevoie de alte alimente suplimentate cu vitamina D.
- doar 35% dintre participantele la studiu estimează un consum de lapte cu adaos de Vitamina D, în timp ce 34%, folosesc, însă nu în mod regulat, iar aproape 29% folosesc doar lapte de vacă.
- 55.62% dintre mame cunosc faptul că vitamina D este esenţială în dezvoltarea oaselor.