Fundația Estuar oferă consiliere psihologică gratuită tinerilor cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani, care se află într-un moment dificial al vieții. Serviciile fac parte din proiectul „Educați azi, Valoroși mâine”, în cadrul căruia specialiștii din centrele socio-educaționale ale fundației vor ajuta aproape o mie de tineri din patru județe să gestioneze mai bine situațiile complicate.
Mai mult de o treime dintre tinerii români se află în risc de sărăcie sau excluziune socială (respectiv 40,3%, faţă de 24,3% cât se înregistrează la nivelul UE - conform Eurostat). Ei au acces mai târziu și în măsură mai mică la piaţa muncii, iar veniturile pe care le obțin sunt mai mici decât media europeană. Confruntați cu greutăți în găsirea unui loc de muncă la începutul vieții, tinerii sunt mai predispuși depresiilor sau anxietăților. De aceea Fundația Estuar îi încurajează să-i calce pragul și să ceară ajutor. A apela la consilierea unui psiholog nu este o rușine.
Consilierea psihologică, socială și psihiatrică în cadrul acestui proiect este oferită gratuit tinerilor cu vârste între 19 și 29 de ani care au probleme de integrare socială, profesională sau au o problemă de sănătate mintală temporară.
Activitatea de consiliere va avea loc zilnic (de luni până vineri), în funcție de solicitările și nevoile tinerilor înscriși în proiect. Durata unei ședințe de consiliere este de o oră, discuția putând fi individuală sau de grup, în măsura în care tinerii au probleme similare și pot să fie resursă de suport pentru ceilalți. În consilierile de grup media de participare poate varia între 5 și 10 persoane, alături de specialist.
Centrele socio-educaționale la care se pot adresa tinerii care consideră că au nevoie de consiliere sunt:
București: Centrul Social Sector 6
Str. Lt. Gh. Negel, nr. 1-3, sector 6, Telefon: 021/411.08.85 (intre orele 08.30 - 16.30)
Mobil: 0753.088.677 (intre orele 08.30 - 16.30), E-mail: [email protected]
Cluj: Centrul Social Cluj, Str. Gorunului nr. 21, etaj. 2 Cluj-Napoca, Telefon: 0364/10.10.97 (intre orele 08.30 - 16.30), Mobil: 0753.088.673 (intre orele 08.30 - 16.30)
E-mail: [email protected]
Ploiești: Centrul Social Ploiești, Str. Iuliu Maniu, nr. 26 A, Ploiesti, Telefon: 0344/143298 (intre orele 08.30 - 16.30), Mobil: 0753.088.671 (intre orele 08.30 - 16.30)
E-mail: [email protected]
Giurgiu: Centrul Social Giurgiu, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 83, Giurgiu, Mobil: 0758.119.322 (intre orele 08.30 - 16.30), E-mail: [email protected]
***
Proiect finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10 – CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Valoarea finanțării nerambursabile este de 1.954.183 RON. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a FRDS şi a Granturilor SEE 2009 – 2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine Fundației Estuar. Pentru informaţii oficiale despre Granturile SEE accesaţi www.eeagrants.org sau www.granturi-corai.ro.
***
Fundația Estuar este prima organizație din România care a creat o rețea de servicii de îngrijiri comunitare de zi și locative acreditate și recunoscute la nivel local, național și internațional. Misiunea Fundației Estuar este de a oferi opțiuni sociale și alternative persoanelor cu probleme de sănătate mintală, pentru reintegrarea lor în comunitate.