„Corp la corp”, viața într-un cămin de bătrâni
Eva social / De Dollores Benezic, 16.04.2015

Jewish Community Center din București găzduiește duminică, 19 aprilie, la ora 18.00, o piesă de teatru din seria Platformei de Teatru Politic 2015. Piesa se numește „Corp la corp” și este jucată chiar de persoanele care trăiesc în căminul de bătrâni Moses Rosen.

corp la corp

„Corp la Corp” este un performance comunitar în cadrul căruia o parte dintre rezidenții și angajații căminului Moses Rosen sunt împreună pe aceeași scenă. Ei reconstruiesc ritualuri de coabitare, dansează, rememorează întâmplări care le-au marcat viața și spun povești despre legăturile care s-au creat între ei. Despre ce îi ține alături, despre ce au învățat unii de la alții. „Corp la Corp” prezintă fragmente de viață dintr-un cămin de vârstnici.

Spectacolul face parte din VÂRSTA4, un proiect de artă comunitară desfășurat împreună cu rezidenții căminului Moses Rosen. Obiectivele sale sunt schimbarea perceptiei asupra bătrâneţii, stimularea creativităţii în grup, învățarea împreună, documentarea și arhivarea istoriilor personale și colective. Proiectul își propune să arhiveze, să documenteze și să dezbată istorii marginalizate și ignorate adesea, povești personale pe care nu le găsim în manuale, în conferințe, tratate ...

Reprezentația are loc la Jewish Community Center, str. Popa Soare nr. 18, sectorul 2, București, aproape de piața Unirii. Intrarea este liberă, pe bază de rezervare. Contact rezervări: Andrei Șerban (0728839007, [email protected]), Katia Pascariu (0728072362, [email protected]).

***

Până duminică, inclusiv, vă mai puteți pierde timpul prin Târgul de Sfântul Gheorghe, organizat în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, în perioada 17 – 19 aprilie 2015. între orele 10 și 18. Intrarea este, de asemenea, liberă!

La târgul dedicat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cunoscut în tradiția populară și ca Sângiorzul, vor participa meșteri populari și meșteșugari, artiști plastici și artizani, păstrători de tradiții din mai toate zonele etnografice ale țării

Producători și gospodine pricepute sunt pregătiți cu dulcețuri și șerbeturi din cele mai diverse, miere, turtă dulce și prăjituri de casă, delicioasele „cornete boierești”, ghiudem tătăresc, vin de la Panciu și palincă ardelenească.
Colecţionarii din curtea interioară îi aşteaptă pe doritori cu nenumărate obiecte cărora trecerea anilor nu le-a luat din frumuseţe.
Pentru că la orice târg tradițional vizitatorii sunt îmbiaţi cu mâncare proaspăt gătită, bucătarii vor prepara, în zilele desfăşurării târgului, stufat de miel, papricaş de pui cu mămăliguţă şi sărmăluţe la ceaun.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro