10 afaceri de succes conduse de femei
Carieră · Profil de cariera / 31.01.2020

Când se discută despre femeile care se află la conducerea unor firme importante la nivel mondial de obicei sunt menționate Marissa Meyer, de la Yahoo sau Carly Fiorina, care s-a aflat în topul ierarhiei de la Hewlett-Packard. Astăzi îți prezentăm alte afaceri de succes despre care nu bănuiai că sunt conduse de femei.

Femeile de carieră ajung tot mai des în fruntea companiilor de renume. Firmele de succes au frecvent directori femei, care își afirmă capacitatea de lider și creativitatea strategică. Potrivit studiilor realizate, există peste 9,9 milioane de afaceri care au femei la conducere, iar veniturile aduse de aceste firme sunt ridicate. Principalele afaceri de succes conduse de femei vizează domenii variate, afirmând din nou capacitatea femeilor de a dobândi abilitățile necesare pentru a avea rezultate excelente în orice domeniu.
Dacă Arianna Huffington este cea mai cunoscută femeie care a fondat blogging-ul ca afacere, iar acum conduce un imperiu în acest domeniu, există și alte firme despre care poate nu știai că au tot femei la conducere.

 
Iată care sunt cele 10 afaceri de succes conduse de femei:

 
1. General Dynamics

Phebe Novakovic este directoarea acestei companii care își desfășoară activitatea în domeniului tehnologiei, optimizării sistemelor informatice, spațiului marin și al celui aerian.

 
2. Xerox

Ursula Burns se află la conducerea firmei Xerox, care nu oferă numai echipamente și aparatură birotică, ci realizează și managementul fluxului de documente, optimizarea spațiului de lucru, furnizarea echipamentelor de producție și software necesare activității economice.

 
3. Regal Entertainment/ Regal Cinemas

Amy Miles conduce acest lanț de cinematografe cu sediul în Knoxville, statul Tennessee din SUA.

 
4. In-N-Out Burger

La 33 de ani Lynsi Snyder-Ellingson gestionează această franciză specializată în comercializarea burgerilor și a produselor tip fast food care a fost fondată de bunicii ei în 1948. În prezent deține majoritatea acțiunilor din companie, iar după ce va împlini 35 de ani va avea proprietatea integrală asupra companiei. Firma are o valoare de 1,1 miliarde de dolari, iar Lynsi Snyder-Ellingson se află pe locul 2 în topul femeilor milionare din SUA.
 
Femei succes in afaceri 

 
5. YouTube

Susan Wojcicki conduce site-ul preferat de milioane de persoane pentru postarea videoclipurilor. Consideră că supravegherea realizată de părinți și acordul lor în ceea ce privește materialele vizualizate de copii sunt lucruri de bază. De asemenea, susține concediul plătit pentru creșterea copiilor, spunând că și-ar da demisia dacă i s-ar cere să revină la serviciu la 10 zile după ce a născut.

 
6. Pinch of Yum

Este un blog specializat pe subiecte culinare, care a fost fondat cu 5 ani în urmă de Lindsay Ostrom. În acest interval scriitoarea și-a transformat blogul într-o afacere de succes din care a câștigat cel puțin 20.0000 de dolari pe lună. A fost o schimbare de carieră foarte importantă pentru Lindsay, care era profesoară în învățământul primar.

 
7. Fish Flops

La 8 ani, în 2006, Nicole Robinson a creat prima pereche de fish flops. După numai 6 ani acești papuci interesanți se aflau pe rafturile a 64 de magazine Nordstrom, iar adolescenta punea bazele unei afaceri de succes. Potrivit revistei Forbes, vânzările pentru Fish Flops au depășit un milion de dolari, iar papucii creați inițial au devenit baza pentru o gamă variată de haine, accesorii și cărți pentru copii realizate de Nicole.
 
Femeile reusesc in afaceri 

 
8. Emi Jay

În 2009 Emily Matson și Julianne Goldmark au început să realizeze eșarfe pentru prinderea părului folosind materialele cumpărate din magazinele din Los Angeles. Din momentul în care una dintre eșarfele create de ele a fost purtată de Jennifer Aniston răspunsul publicului a fost copleșitor. Accesoriul a devenit extrem de solicitat, iar în prezent cele două fete au creat o gamă variată de accesorii și își conduc compania de succes cu ajutorul mamelor lor, urmând în paralel cursurile de la facultate.

 
9. Origami Owl

Bella Weems este o altă antreprenoare adolescentă de succes. A fondat Origami Owl la numai 15 ani. Deși nu deține controlul absolut asupra companiei de bijuterii, domină Consiliul Director din care face parte și mama ei, alături de alți membri ai familiei.

 
10. Muzio

Aplicația pentru telefoanele mobile care permite utilizatorilor să-și organizeze fotografiile, videoclipurile, citatele, notițele și înregistrările în mod simplu și rapid a fost fondată de Reshma Chattaram Chamberlin și Elizabeth Buchanan. Compania are sediul în St. Louis, SUA, iar printre parteneri se numără Atlantic Records.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro