Nu mi-am imaginat niciodata ca as putea sa ma simt confortabil la o conferinta dedicata “PROSTIEI”. Nici ca ma voi amuza teribil si nici ca as putea vreodata sa-mi asum propriile-mi episoade prostesti. Si iata-ma ca intr-o dimineata merg chiar fericita la una dintre cele mai speciale si argumentate conferinte la care am participat pana acum: s-a intamplat pe 4 iunie, la „Dincolo de granițele imposturii, incompetenței si prostiei”, eveniment organizat de Revista Cariere si sustinuta de Andrei Plesu…un personaj fascinant.
Cred cu tarie ca am facut tot ce am putut sa fug de prostie, sa fug si sa nu-mi accept niciodata prostia sau momentele de prostie, ca si cum acest lucru ar fi raul universal… odata cu trecerea timpului, perspectiva aceasta s-a mai schimbat. Cand l-am ascultat pe profesorul Andrei Plesu, nu a fost deloc greu sa-mi schimb aceasta convingere fiindca primul pas a fost deja facut: acceptarea.
„Nimeni nu scapa de episoade în care se comporta prosteste. Toți suntem prosti, dar mai prosti ca oamenii inteligenți, foarte rar...” Asa a inceput povestea acestei conferinte…ce a urmat a fost o calatorie initiatica. O poveste despre oameni si personaje célèbre, scriitori, oameni politici. De la Platon, Socrate si Dostoievski…pana la Google si vedete autohtone.
Am pornit de la etimologia cuvantului prost si, am respirat usurati, cuvantul are origini slave, nu latine. Dar bucuria noastra a tinut putin, fiindca dincolo de originile lui este prostia este atat de bogata incat se gaseste in toate limbile pamantului. Caci vorba aceea, spune Andrei Plescu ”oricât te astepți sa fie mulți, ei sunt si mai mulți!... Cantitatea de imbecili din lume e mai mare decât va închipuiți”, iar procentul lor într-o comunitate „este constant”, mai spune acesta. Portret: Stie. Intotdeauna. Tot. Este foarte sigur pe el. Este vanitos. Nu poti sa il contrazici niciodata. Are convingeri de beton. Este serios si solemn. Este intotdeauna foarte fericit… De fiecare data cand avem in fata portretul asta perfect trebuie “ sa vedem daca nu trecem printr-o criza de prostie”.
Uneori prostia ne ajuta, ne face pe moment sa fim mai fericiti, ne “ajuta” sa descarcam o energie…poate. Dar de cele mai multe ori, prostia si impostura pot darama o comunitate, o societate, valorile: „Un om care nu pricepe e un om manipulabil. Prostul îi prosteste si pe alții. A nu fi prost înseamna sa ai prezența de spirit. Prostul are o absența de spirit si, prin asta, el este un risc pentru comunitatea în care traieste. E foarte grav când prostia ajunge sa fie indusa, sa fie strecurata în masa. Cele mai mari prostii sunt cele care schimba lumea, viața unei comunitați, a unei planete, în timp ce cruzimea „este una dintre marile grimase ale prostiei”, sustine Andrei Plesu
Cand vine vorba despre impostura, am aflat ca unul dintre cei mai mari dusmani ai nostri este Google, „Încurajeaza impostura cunoasterii, îți livreaza cunoasterea fara drumuri punctuale. Daca vrei sa îți faci cultura cu Google, nu parcurgi drumul ce te duce spre cunoastere. Vei avea acces la un depozit, nu la biblioteca.”
Lectie de viata: Am aflat destul de tarziu ca I.L. Caragiale nu avea studii superioare. Mea culpa ca nu stiam pana acum… Nimeni nu cred ca pune la indoiala opera sau talentul lui Caragiale. Dar nu asta e cea mai mare prostie a mea. Ci alta. Multa vreme, am impartit lumea in doua categorii: cei care au studii superioare si cei care nu au. Ar fi redundant sa va spun care este categoria care imi placea mai mult si care era categoria despre care credeam ca e culta, citita, cea pe care o respectam din principiu, de la care am ce sa invat etc etc etc. Intre timp am invatat sa respect oamenii , sa ii iubesc si sa ii pretuiesc dincolo de aceste studii superioare si de multe ori superficiale. A nu se intelege ca incurajez ca oamenii sa nu studieze, sunt prima careia i-ar placea o lume mai educata si lucrul acesta trebuie sa il faca in primul rand scoala. Insa, avem nevoie de profesori la fel de mult cum avem nevoie de oameni care sa faca curatenie…avem nevoie de doctori asa cum avem nevoie de oameni care sa munceasca pamantul si exemplele pot continua la nesfarsit…
Conferinta „Dialoguri Necesare. Dincolo de granițele imposturii, incompetenței si prostiei”, organizata de Revista Cariere, a fost dedicata tuturor celor care îşi cauta argumente, inspiratie si curaj pentru a crea valoare şi a condamna impostura, incompetenta şi prostia, urmarind acest motto, inspirat tot de omul de cultura Andrei Plesu: „Nu exista o mai proasta folosire a inteligentei decât folosirea ei prudenta, garantata epistemologic, cuviincioasa. Inteligenta adevarata îndrazneşte şi risca. Fara sa alunece în aroganta şi temeritate vida.”
articol de Roxana Lazar