5 alimente pe care nu știai că le poți congela
Casă şi familie · Acasa / 23.03.2020

Cum rafturile magazinelor sunt luate cu asalt și toată lumea se grăbește să-și facă provizii, tot mai mulți oameni se bazează pe consumul alimentelor congelate, care sunt ușor de păstrat pentru mai mult timp.

De fapt, există numeroase alimente proaspete pe care le poți congela astfel încât să mergi cât mai rar la magazin și să eviți contactul cu oameni infectați sau suprafețe contaminate cu coronavirus.

Iată ce alimente poți congela:


Ouă


Poți face o mulțime de preparate delicioase cu ouă, de la prăjituri și clătite până la omlete sau quiche. Ouăle nu se pun la congelator în coajă, dar le poți sparge și le poți pune în caserole. De exemplu, poți sparge ouăle în tăvi pentru brioșe, astfel încât să le congelezi individual. După ce s-au congelat le poți transfera într-o caserolă, pentru a economisi spațiu. Dacă nu te deranjează să le amesteci, le poți sparge direct în caserolă. Evită decongelarea și recongelarea.

Brânză


Și brânza poate fi congelată cu succes. Poți pune o bucată întreagă de brânză la congelator sau o poți rade și apoi să o pui în caserolă. În acest fel poți să scoți cât îți trebuie fără să fie nevoie să o dezgheți pe toată. Poți congela orice tip de brânză, de la telemea, caș, mozzarella sau parmezan. Nu se congelează brânza dulce proaspătă.

Pâine


Pâinea poate fi congelată înainte de a se usca, pentru că altfel va fi uscată și după decongelare. Dacă ai făcut pâine sau ai cumpărat mai multă pâine ca să nu mai ieși atât de des la magazin, atunci o poți pune la congelator. Pâinea feliată poate fi pusă direct congelată în prăjitorul de pâine. Pentru a o congela, pune-o într-o pungă închisă ermetic ca să nu se umezească. Lasă pâinea să se decongeleze la temperatura camerei sau peste noapte în frigider. După ce s-a dezghețat, încălzește cuptorul la 200 de grade Celsius, pune pâinea în cuptor și las-o între 3 și 5 minute. Las-o să se răcească înainte de a o consuma.

Mâncare gătită


Poți congela numeroase tipuri de mâncăruri gătite, de la supe și ciorbe și până la sarmale și tocănițe. Dacă ai făcut prea multă mâncare și nu crezi că se va consuma în timp util, pune o parte din mâncare în caserole și bag-o la congelator. O modalitate de a economisi spațiu în congelator este să pui mâncarea în pungi speciale pentru depozitat alimente, care se pot închide ermetic. Este mai ușor să congelezi mâncarea în astfel de pungi decât să ai o singură cantitate mai mare, care se va congela mai greu și va ocupa mai mult spațiu. Poți așeza pungile vertical în rafturile congelatorului ca să economisești spațiu. Nu uita să etichetezi pungile cu mâncare. Răcește mâncarea complet înainte de a o pune la congelator. Este de preferat să gătești o cantitate mai mare și să congelezi un preparat atunci când este proaspăt decât să îl congelazi după câteva zile, când observi că nu s-a consumat tot. 

Iaurt


Dacă ai auzit și ai încercat „frozen yogurt” (iaurt înghețat), atunci probabil nu ești surprinsă că iaurtul se află pe această listă. Iaurtul are un gust foarte bun când este înghețat și nici nu trebuie să te chinui să-l mai decongelezi. Trebuie să știi, însă, că anumite tipuri de iaurt sunt afectate de procesul de congelare, de aceea este indicat să testezi inițial cu o cantitate mică pentru a te asigura că nu este afectat gustul.

Reguli importante pentru congelarea alimentelor


O regulă esențială este să nu recongelezi alimentele după ce le-ai dezghețat. Acest proces le afectează structura, gustul, consistența și valoarea nutritivă. 
Cea mai sigură metodă pentru decongelarea alimentelor este aceea de a le lăsa peste noapte în frigider. Dacă le dezgheți la temperatura camerei durează mai puțin, dar alimentele și preparatele perisabile se pot altera ușor.
Congelează preparatele pe porții, în așa fel încât să poți scoate exact cât ai nevoie.
Pachetele plate se congelează și se decongelează mai repede decât cele mari, în blocuri groase.
Etichetează pachetele cu alimente înainte de a le pun în congelator. Notează pe ele și data când le-ai congelat.

Ce nu poți congela:


supe și sosuri cu smântână
castraveți
alimente prăjite (devin moi și au o textură neplăcută)
salată verde
salate pe bază de maioneză (salată cu ton, salată de vinete cu maioneză etc.)
smântână
ouă fierte

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro