5 reguli de bază ca să alegi unde-ţi faci concediul în vara asta
Casă şi familie · Acasa / De Sînziana Pătru, 14.05.2014

Când vine vorba de concediu, nu poţi fi niciodată prea hotărâtă. Variantele sunt numeroase şi nu ştii niciodată pe care să o alegi, pentru că îţi doreşti cu adevărat ca vacanţa din acest an să fie perfectă.

Iată câteva reguli de bază de care ar trebui să ţii cont pentru alegerea locului în care îţi vei face concediul, dacă vrei ca acesta să fie de neuitat:

1. Alege din timp persoanele care să te însoţească

Vrei să îţi petreci concediul doar cu iubitul tău, în cel mai romantic mod posibil? Sau ai prefera să îl transformi într-o petrecere prelungită a burlăciţelor, alături de prietenele tale? Dar parcă ţi-ar surâde şi ideea unei vacanţe liniştite, în compania familiei, nu?


Trebuie să te gândeşti din timp la persoana sau grupul pe care vrei să-l ai în preajmă în timpul concediului, pentru că va trebui să adaptezi condiţiile şi la pretenţiile lor şi să ajungeţi la un consens în ceea ce priveşte alegerea locului, a condiţiilor de cazare şi a transportului.

2. Gândeşte-te ce activităţi ţi-ar plăcea să faci în vacanţă

Vrei să te relaxezi şi să ai suficient timp să citeşti 2-3 cărţi într-o săptămână sau ţi-ar plăcea mai degrabă să te plimbi cât e ziua de lungă şi să vizitezi cele mai râvnite obiective turistice? Sau poate ţi-ar plăcea un concediu plin de adrenalină, cu sărituri cu paraşuta, scufundări şi alte sporturi acvatice? Dacă îţi place alpinismul, ar trebui să iei în calcul şi zonele montane. Stabileşte împreună cu grupul cu care urmează să pleci ce fel de lucruri v-ar plăcea să faceţi în vacanţă şi alegeţi locul cel mai potrivit pentru activităţile care vă tentează.


3. Calculează-ţi bugetul

Trebuie să ştii dinainte ce buget poţi aloca pentru concediu. Dacă acesta este limitat, gândeşte-te la destinaţiile mai accesibile din punct de vedere financiar şi evită-le pe cele despre care ştii că sunt costisitoare. Poţi căuta vouchere pentru vacanţă, dar nu uita să arunci un ochi şi pe ofertele all inclusive; astfel, poţi beneficia de transport, cazare şi mâncare la cele mai bune preţuri. Informează-te de pe site-urile şi forumurile specializate înainte, dacă vrei să nu ai parte de surprize neplăcute.


4. Găseşte cea mai convenabilă variantă de transport

Călătoreşti în ţară sau peste hotare? Compara variantele de transport înainte de a o alege pe cea potrivită. Avionul este cel mai potrivit pentru distanţele lungi, mai ales dacă zilele de concediu îţi sunt numărate. Dacă ai suficient timp, călătoria cu trenul sau cu maşina este cea mai plăcută, mai ales că îţi permite să vezi peisaje pe care în alte condiţii nu le-ai putea cuprinde. Indiferent de varianta pe care o alegi, calculează-ţi cu atenţie taxele pe care le presupune transportul, în afara biletului propriu-zis.


5. Alege cea mai bună opţiune de cazare

Aceasta este una dintre cele mai delicate probleme pe care le poate ridica un concediu. Trebuie să te gândeşti foarte bine dacă eşti capabilă să rezişti în sălbăticie, în eventualitatea unei excursii cu cortul. Sau dacă chiar îţi permiţi acel hotel minunat de 5 stele despre care ai tot auzit vorbindu-se. Important este să îţi setezi nişte condiţii fără de care nu ai putea rezista şi să nu faci nici un compromis în ceea ce le priveşte.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro