Au transformat o rulotă în cea mai frumoasă căsuţă. Pare desprinsă din poveşti!
O rulotă folosită pentru vânzarea brioşelor şi a altor tipuri de dulciuri a fost transformată într-o căsuţă uimitoare.
Numită "Vila Brioşă" şi parcată în Flagstaff, California, Statele Unite, rulota a fost transformată într-o locuinţă ce pare desprinsă din poveşti.Apa provenită de la duşul şi chiuveta rulotei este filtrată printr-un sistem de filtrare naturală cu compost, iar apoi este transferată către grădina de legume şi fructe pe care este amplasată rulota.
Căsuţa-rulotă a fost listată pe aplicaţia Airbnb şi putea fi închiriată de oricine dorea să se relaxeze într-un loc de vis, dar nu mai este disponibilă pentru închiriere.
Decorată în nuanţe vesele şi intense de albastru, turcoaz, roz, galben şi verde, micuţa proprietate arată excelent şi este visul oricărui pasionat de rulote sau locuinţe alternative.
"Proprietatea noastră este una dintre acelea cu o curte numai în partea din faţă, iar noi am poziţionat rulota atsfel încât să poţi sta la măsuţă şi să admiri grădina, dar şi găinile noastre caraghioase", scriu proprietarii Ginger şi Lewis în descrierea de pe site-ul Airbnb. Ce îţi poţi dori mai mult?
Rulota, fabricată în anul 1964, este o adevărată atracţie turistică în zonă. Decorul său vesel şi relaxant, care te duce imediat cu gândul la vacanţă, dar şi grădina plina de flori care o înconjoară o transformă într-un loc perfect pentru relaxare.