Conopidă pane cu piept de pui şi sos de smântână
Casă şi familie · Acasa / 26.06.2012

Vrei să te răsfeţi cu ceva delicios sau poate să-ţi impresionezi iubitul cu talentele într-ale bucătăriei? Învaţă, atunci, să prepari conopida pane cu piept de pui în sos de smântână.

Vrei să te răsfeţi cu ceva delicios sau poate să-ţi impresionezi iubitul cu talentele într-ale bucătăriei? Învaţă, atunci, să prepari conopida pane cu piept de pui în sos de smântână.


Ingrediente

o conopidă
4 ouă
o ceaşcă de făină
un piept de pui
o legătură de ceapă verde
300 g smântână
3 căţei de usturoi (opţional)
sare, piper, mărar
O lingură cu vârf de unt


Mod de preparare

Se taie conopida în bucheţele şi se pune într-un vas cu apă pe aragaz, ca să se opărească. Într-un alt vas amestecă cele 4 ouă cu făina până când amestecul e omogen şi adaugă sare şi piper. Pieptul de pui se va tăia în cubuleţe şi se va freca cu puţină sare şi, eventual, un condiment pentru carne de pui. Ceapa verde şi usturoiul se taie mărunt. Pune untul într-o tigaie, iar tigaia la foc mic. Adaugă în tigaie ceapa şi usturoiul. Când se călesc şi devin aurii, adaugă carnea de pui şi lasă totul la foc mic şi acoperit cu un capac. Între timp, conopida s-a fiert şi poate fi strecurată de apă. Bucheţelele de conopidă vor fi trecute prin vasul cu amestecul de ouă şi făină, iar mai apoi introduse într-o altă tigaie cu ulei încins. Ai grijă să întorci bucheţelele pe mai multe părţi, ca să se prăjească uniform. Când sunt gata, pune-le într-un castron pe fundul căruia ai pus în prealabil şerveţele. Ele vor absorbi grăsimea din conopida pane. Când puiul este şi el rumenit, adaugă smântâna şi mărarul tăiat mărunt şi lasă la foc mic timp de două minute. Aşază pe o farfurie câteva bucheţele de conopidă, iar pe deasupra vei adăuga puiul în sos de smântână. Rezultatul arată fabulos şi are un gust pe măsură! (foto: iStockphoto)

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro