Cum îți dai seama că hota nu funcționează în parametri normali
Casă şi familie · Acasa / 28.05.2020

O bucătărie modernă este alcătuită și din electrocasnice de calitate.

Prețul nu dictează neapărat performanța, însă capacitatea de a scoate imediat mirosurile neplăcute, aburii, fumul, chiar și grăsimea trebuie să existe în hota pe care o folosești în bucătăria ta.

Cu toții ne dorim ca electrocasnicele să aibă o durată de viață mare. Uneori avem parte de această dorință. În cazul în care nu ești sigur că hota funcționează în parametri normali, iată lucrurile la care trebuie să fii atent.

De la apariția sa în bucătăriile casnice, puterea de absorbție a fost asociată mereu și cu zgomotul făcut. Astfel, cu cât e mai zgomotoasă, cu atât este mai capabilă să scape de mirosuri neplăcute și umiditate. Este o premisă logică, pentru că, la un efort mai mare pentru a „elimina” mirosurile neplăcute și aburii generați de gătit, se produce mai mult zgomot. Este adevărat, avansul tehnologic ai ultimilor ani a reușit să atingă cote impresionante în eficiență, făcând ca modele de mare putere să fie și incredibil de silențioase.



Aceste noi aparate dispun de mai multe trepte de putere, astfel că nu întotdeauna e necesar ca hota să funcționeze la capacitate maximă. Mai mult, materialele folosite în construirea hotei sunt gândite să absoarbă sau să amortizeze zgomotul.

Dacă și tu ești deranjat de zgomotul hotei în timpul funcționării, cu siguranță știi că nu ești singurul. O hotă funcționând la cea mai înaltă treaptă produce circa 70-80 de decibeli. Când funcționează la potențial minim, produce în jur de 40 de decibeli. Pentru a nu fi extrem de deranjant, este de preferat ca zgomotul unei hote să nu depășească niciodată 60 de decibeli. Tot ce este peste această valoare, deja e contaminare acustică. Organizația Mondială a Sănătății avertizează că zgomotul suportabil de om este de până la 65 decibeli ziua și maxim 55 de decibeli noaptea. Astfel, intervine întrebarea: putem face ceva în legătură cu zgomotul unei hote?

Cum se poate reduce zgomotul hotei?

Sunt mai multe motive pentru care o hotă poate face zgomot mai mare decât e normal. Există, din fericire, soluții pentru acestea.

Una dintre posibilele cauze este folosirea la construirea hotei de tablă ondulată în loc de tablă netedă. Orice fel de striații sau forme ondulate ale tablei pot crea un recul. În aceste cazuri, se recomandă înlocuirea tablei ondulate cu tablă netedă.

O altă cauză ar putea fi ca hota să aibă o tubulatură de dimensiuni nepotrivite.

Dacă ieșirea spre exterior a tubulaturii este mai mică decât cea extractoare, ideal ar fi să o mărim pe cât posibil, dacă nu implică prea multe complicații. Dacă forma tubului este dreaptă, probabil are o capacitate de extracție mai mică decât tuburile rotunde, astfel că ar trebui înlocuit cu un tub de mai mare capacitate.

Dimensiunea hornului de evacuare ar trebui să fie cât mai scurtă cu putință. La extracție, un spațiu mai lung generează mai mult zgomot. La fel, influențează nivelul de zgomot și numărul de coturi pe care îl face tubulatura până la exterior. Instalația ideală este una complet dreaptă, fără unghiuri și coturi, deși nu întotdeauna acest lucru este posibil.


O altă posibilă cauză este o proastă instalare a hotei.

De exemplu, dacă hota se află la o distanță mai mare de sursa de fum sau aburi, se va produce mai mult zgomot, iar puterea hotei se va vedea redusă. Este posibil ca îmbinarea tubulaturii să nu fie făcută, de asemenea, corespunzător, caz în care trebuie reparată piesa și îmbinarea refăcută.

Hotele au progresat mult de la apariția lor și, fără îndoială, inginerii au încercat de fiecare dată să le facă pe cât posibil cât mai silențioase. Cu siguranță, în viitor vom avea hote extractoare cu putere cât mai ridicată, dar cât mai silențioase. Până atunci, asigură-te că achiziționezi de fiecare dată o hotă adaptată dimensiunilor și necesităților bucătăriei tale, pentru a preîntâmpina problemele suplimentare cu zgomotul generat de aceasta.

Așadar, zgomotul este primul indiciu care ar trebui să-ți dea de gândit că hota nu mai funcționează la capacitatea descrisă de producător. Poate cea mai simplă soluție este verificarea filtrelor – dacă acestea sunt îmbibate de grăsime, o simplă curățare va reda hotei tale performanța de altădată.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro