Cum mănânci măslinele la restaurant. Iată ce spun bunele maniere!
Există vreo modalitate politicoasă de a mânca măslinele la restaurant? Deși adevărații cunoscători sunt de părere că o măslină cu sâmbure este mai gustoasă decât una fără, este puțin mai complicat când trebuie să mănânci măslinele.
Mai ales în fața altor persoane. Cei mai mulți oameni aleg să scuipe sâmburele în mână sau să-l scoată din gură cu mâna, ceea ce nu pare foarte politicos. Însă cum trebuie să mănânci măslinele în public? Află care sunt situațiile pe care le poți întâlni la restaurant, unde poți arunca sâmburii de măsline și menține nivelul bunelor maniere ridicat!
Cum poți să mănânci măslinele politicos
În general, există două scenarii în care poți întâlni măslinele la restaurant. Primul este când măslinele sunt servite ca gustări. Pentru a le ridica de pe farfurie, folosește o scobitoare, dacă a fost lăsată la îndemână. Dacă nu, le poți lua cu mâna. Măslinele mici se introduc cu totul în gură, pe când din măslinele mari poți mușca, în timp ce le ții între degetul mare și arătător. Dacă muști din măslină, sâmburele va rămâne din start în mână și poate fi aruncat mai ușor. Atunci când mănânci măsline cu sâmburi, sâmburii pot fi scuipați ușor în palmă, în spatele pumnului ținut pe verticală. O versiune mai sofisticată este acoperirea pumnului cu cealaltă mână.
Maslinele din salate
Al doilea scenariu este când măslinele se regăsesc în salate. În această situație, măslinele ar trebui mâncate cu ajutorul unei furculițe. Cel mai simplu mod de a ridica măslina cu furculița este prin imobilizarea acesteia cu ajutorul cuțitului și înfigerea furculiței în măslină. Bunele maniere la masă sugerează că orice iese din gură la masă ar trebui să o facă în același mod prin care a și intrat. În acest caz, ar trebui să folosești furculița și pentru a scoate sâmburele din gură. Se pune o palmă în fața gurii, pentru a feri privirilor această activitate. Împinge ușor măslina pe furculiță, folosind limba. Dacă aceasta ți se pare o provocare prea grea, poți scuipa sâmburele în pumn, urmând să-l arunci. Din nou, pentru o notă mai sofisticată, ține cealaltă mână în dreptul gurii.
Unde arunci sâmburii de măsline la restaurant?
Dacă este un bol special pentru sâmburi, folosește-l. Dacă nu, este considerat acceptabil să lași sâmburii pe marginea propriei farfurii. Alternativ, aceștia pot fi ținuți într-un șervețel de hârtie și aruncați ulterior.
Cu toate că în intimitatea casei poți să mănânci măslinele cel mai comod, fără a te feri de privirile din jur, aceste alimente nu sunt de ratat nici la mesele servite în oraș.