30
Cum să-ți amenajezi baia în stil spa. 30 de imagini care te fac să visezi cu ochii deschiși
O baie fierbinte, alături de lumânări parfumate și muzică relaxantă poate fi una dintre experiențele care te scapă de stresul acumulat de-a lungul zilei
Dar nimic nu strică mai tare această experiență decât o baie care nu inspiră deloc relaxare și o stare de bine.
Dacă ai fost vreodată la spa, atunci probabil cunoști acea stare de armonie inspirată de o încăpere decorată în culori deschise, cu accente naturale precum lemn, pietre sau plante.
Deși ar putea părea dificil, nu este deloc greu să-ți amenajezi baia astfel încât să arate precum un centru spa de lux. Tot ce trebuie să faci este să "furi" câteva dintre ideile folosite de obicei în amenajarea acestor centre.
Gresia și faianța cu aspect natural, de piatră, sunt perfecte pentru a obține un mediu armonios și relaxant. Decorează folosind elemente inspirate din natură, precum lemnul natur, marmura sau piatra naturală. Iar plantele verzi nu trebuie să lipsească dintr-o baie în stil spa.
Alege culori pale, de inspirație naturală și evită tonurile puternice. Albul este o variantă clasică, dar poți folosi și nuanțe delicate de crem, bej și tonuri ale pietrelor naturale. Culorile care inspiră relaxare, așa cum sunt tonurile de albastru sau turcoaz sunt, de asemenea, o alegere bună pentru o baie în stil spa.