Felul în care îți începi ziua te va influența pe tot parcursul ei. Descoperă cum să-ţi începi dimineaţa ca să fii veselă toată ziua!
Cu toții ne dorim să avem numai zile pline de energie pozitivă, dar ce te faci atunci când te trezești cu fața la așternut și când toate ți se par că se întâmplă doar ca să te enerveze?
Cum să-ţi începi dimineaţa ca să fii veselă toată ziua? Sfaturi importante:
1. Oprește alarma de la telefon și dă-te jos din pat!
Nu mai amâna pentru 5 minute sau pentru 10 minute! Nu rezolvi nimic, nu vei dormi mai mult ci te vei enerva mai rău atunci când ceasul va suna a doua oară. Poți rezolva această problemă punând ceasul să sune mai departe de pat, astfel încât să fii nevoită să te dai jos ca să îl oprești.
2. Bea un pahar cu apă!
Pe lângă multe alte beneficii, apa are darul de a pune în mișcare întregul organism. Dacă adaugi și câțiva stopi de zeamă de lămâie tocmai ți-ai asigurat cel mai bun start al zilei.
3. Pornește muzica!
Pune o piesă veselă, antrenantă, o piesă care te face de obicei să vrei să cânți și să te miști. Și dacă tot îți place muzica, poți să completezi cu câteva minute de gimnastică. Nu trebuie să fie exerciții grele. Câteva exerciții de stretching, abdomene și genuflexiuni îți vor activa toate grupele de mușchi și te vor energiza.
4. Dacă ai timp, rezervă câteva minute pentru exerciții de respirație
Inspiră adânc, nu superficial, până când simți că aerul ajunge în burtă, ține-l 2-3 secunde și apoi expiră. În felul acesta sângele se va oxigena mult mai bine și toate celulele organismului tău vor primi un plus de energie.
5. Cum să-ţi începi dimineaţa ca să fii veselă: Fă un duș rapid
Poți continua să cânți piesa cu care ți-ai început ziua. Ar putea să devină coloana sonoră a zilei tale. Dacă o schimbi în fiecare zi, la finalul săptămânii vei avea un album de piese pe care le-ai cântat, dezvoltându-ți și latura artistică.
6. Mănâncă înainte de a bea cafeaua
Alege un mic dejun care să îți asigure o rezervă de energie de 3-4 ore. Poți să mănânci fulgi de ovăz, cu fructe și nuci, împreună cu un iaurt. Nu abuza de grăsimi animale, produse de patiserie și alte bombe calorice.
7. Zâmbește şi fii pozitivă!
Pe lângă faptul că zâmbetul îți va pune în valoare frumusețea, îi va binedispune și pe cei din jurul tău. Alege să depăşeşti orice grijă şi supărare cu zâmbetul pe buze. Atitudinea negativă îţi consumă toată energia şi îţi vei pune singură piedici în a rezolva problemele care apar inevitabil în viaţa ta.
8. Cum să-ţi începi dimineaţa ca să fii veselă: Îmbracă-te frumos și colorat!
Negrul și culorile închise sunt triste, mai ales când și vremea de afară este la fel. O eșarfă colorată, un fular pastelat schimbă radical felul în care vei fi văzută și contribuie la starea ta de bine.
9. Nu uita să te bucuri de fiecare zi!
Oricând de banală şi lipsită de evenimente ţi se poate părea o zi, trebuie să observi că unele lucruri mărunte îţi pot aduce multă bucurie şi poftă de viaţă. Nu trebuie să faci zilnic ceva spectaculos, ci doar să fii atentă la tine şi la ceea ce te face fericită!
10. Cum să-ţi începi dimineaţa ca să fii veselă: Evită telefonul!
Obiceiul de a intra rapid pe reţelele de socializare sau de a verifica mesajele de la prieteni imediat după trezire poate să-ţi distrugă dimineaţa din start. Ştii şi tu că vei pierde timpul inutil şi îţi distragi atenţia de la ceea ce contează. O rutină de dimineaţă în care să faci puţină mişcare, să mănânci ceva bun şi să bei o cafea excelentă în timp ce te pregăteşti de plecare pot să-ţi schimbe starea de spirit şi să te înveselească pentru tot restul zilei.