Cum să-ţi parfumezi întreaga casă în mod natural. Cel mai simplu truc
Casă şi familie · Acasa / 29.06.2017

Fiecare locuinţă are mirosul său specific, iar aromele pe care le foloseşti pentru a-ţi parfuma casa pot spune multe despre personalitatea ta.

Cu siguranţă îţi doreşti ca de fiecare dată când intri în casă să simţi un parfum plăcut şi relaxant, iar odorizantele din comerţ sunt de obicei cea mai simplă soluţie pentru asta. Dar pe lângă faptul că sunt scumpe, acestea sunt şi deosebiot de toxice. Conţin arome sintetice care afectează în timp sănătatea.

Spray-urile de cameră, difuzoarele electrice de parfum şi gelurile menite să parfumeze locuinţele sunt foarte populare, dar conţin o gamă largă de substanţe periculoase care pot provoca afecţiuni pulmonare, tulburări hormonale sau afecţiuni cronice precum astmul.


În cadrul unui studiu realizat în Marea Britanie, cercetătorii au evidenţiat faptul că difuzoarele de parfum care se bagă în priză produc o cantitate considerabilă de formaldehide, substanţe descrise ca fiind cancerigene. Acestea pot provoca apariţia cancerului la nas şi în gât, dar şi iritaţii ale ochilor sau sângerări nazale.

Dar dacă odorizantele din comerţ sunt periculoase pentru sănătate, ce poţi folosi pentru a-ţi parfuma locuinţa? Din fericire există soluţii naturale eficiente şi în acelaşi timp foarte ieftine.


Un truc genial, dar cât se poate de simplu, te va ajuta să-ţi împrospătezi în mod natural aerul din casă. Tot ce trebuie să faci este să tai câteva lămâi în felii, să le pui într-o crăticioară şi să le acoperi cu apă. Pune apoi pe aragaz şi lasă la fiert timp de o oră sau două, adăugând apă atunci când scade nivelul. Aburul degajat va avea un miros foarte plăcut şi îţi va învălui întreaga locuinţă.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro